- Nu mai fii pampălău şi hai odată!, îl smucise Alina nerăbdătoare
- Dar dacă ne prinde dna. Florescu, am pus-o!
Alina îi vârâse limba cu o pofta nemaipomenită, iar Geo se lăsase dus ca şi cuprins de o vrajă invizibilă. Au ajuns în biblioteca. Cei doi intrară sărutânduse sălbatic pierzând câte o haină până la canapeaua din mijlocul încăperii.
- Stai uşor…, parcă implora Geo.
Însă nu primi niciun răpuns. Alina ştia ce face, fusese “meseria” ei de 2 ani de zile la unul din bordelele din provincie. Din prima zi când a intrat în casa Nedelcu, ca şi menajeră, fusese preferata lui Miha. În zilele ploioase, Miha obişnuia să o cheme în bibliotecă unde bârfeau necontenit. Era împotriva principiilor ei de “doamnă”, dar niciodata nu recunoştea că ar fi stat măcar de vorbă cu Alina.
Cei doi ajung pe canapea aproape goi. Alina avea 35 de ani, însă un corp de invidiat chiar şi de fetele de 20 de ani. Era fată de ţigani de “mătase”. Doar câteva urme de vânătăi stricau perfecţiunea pielii, care erau martori ale experienţelor trăite cu bărbaţii plătitori de plăceri ieftine. Sânii bine definiţi, braţele modelate perfect şi mirosul parfumului “împrumutat” de la Miha îl ameţeau pe Geo, care avea să devină bărbat.
Neîndemânatic la început, dar condus de Alina, Geo prinse curaj. Corpurile lor se frecau acum de parcă doreau să devină unul. Novicele se simţea centrul universului, toate lucrurile parcă gravitau acum în jurul lui, iar singurul lucru ce-i putea atrage atenţia, era această zeiţă a plăcerii.
Un gemăt scurt îl speriase pe Geo care instinctual îi pusese mâna la gură şi continuară dansul lor trupesc. Într-o tăcere apăsătoare şi printr-un zâmbet diabolic, Geo devenise bărbat.
- Ce zici de Caraibe?
- Nu, nu şi nu Miha, ţi-am spus nu vreau să plec nicăieri!
- Haide, e un an de căsnicie, doar nu crezi că voi rămâne aici în oraş. Vrei să râdă fetele de mine. În nici un caz, mâine plecăm.
- Nu te mai prefă. Şti bine că mi-e scârbă de tine.
- Iubire, ştiu asta, dar nu-mi dă nimic o mai mare satisfacţie decât să te văd aşa. Eşti bărbatul meu şi joci cum spun eu.
Miha părăsise camera. Era unul din acele momente în care vroiam să o lovesc. Dar nu puteam. Pentru Gabi, pentru principiile mele nu o să o fac. O repetam mereu, însă nu ştiam cât o să mai rezist.
Doar planul meu perfect mă făcea să continuu, un plic cel ţineam mereu cu mine.
Era deja ora 19. Întotdeauna inima începea să-mi bată puternic. Eram cuprins de teamă de fiecare dată când suna telefonul. Mă temeam că Miha ar putea fi la celălalt capăt al telefonului şi să spună, “Jocul s-a terminat! A murit.”.
Însă mă calmam instantaneu când îi auzeam vocea. Telefonul sună.
- Alo, spun emoţionat.
- Hey…
- Mă bucur să te aud încă o dată, în timp ce gorilele lui Miha notau fiecare cuvânt.
- Cum a fost astăzi?
- Foarte bine să şti, doar că am auzit că vine o furtună şi avem nişte păsări care încă nu au plecat din cuib. Dar ştiu că totul va fi bine, rosteam emoţionat.
- Înţeleg, să şti că aici vremea devine parcă tot mai rea. Eu zic să te grăbeşti cu păsările acelea.
Iar discuţia continuă timp de cele 55 de minute rămase. Era un joc nebun de care aveam de gând să scap, chiar dacă asta însemna să bat palma cu diavolul.
Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.



“Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!”
this is wierd … because your thinking …. what happens next?
)) and you read this line … and if you’re a litle slow like me you start thinking …. wtf?
and afterwards you realise that it has nothing to do with the story …. damn …
awaything part six!
Nice one!!!
Mi-a placut mai ales cum ai lasat oarecum cititorul in ceata atunci cand in ai sarit de la scena de amor intre Geo si Alina la partea cu Miha. Initial vroiam sa zic “ha, ai gresit”, dar citind a 2-a oara am inteles ceea ce ai vrut sa scrii si unde vroiai sa ajungi. Bravo ca nu ai uitat nici de partea cu planul, mareste suspansul
Felicitari, ai stofa de scritor! Astept part six cu sufletul la gura!
@lae
Dap, ai dreptate, trebuie sa diferentiez putin
@Klau
)
Ma faci sa rosesc
Si eu de abia astept sa scriu urmatoarea parte
oarecum enjoyable
adica… am stat sa citesc toate cele 5 episoade, iar asta inseamna ceva.
ce sugestii ti-as face:
- alternezi foarte mult trecutul cu prezentul; de regula cand povestesti ceva, o faci la trecut – perfect compus si imperfect, de cele mai multe ori. de exemplu “Au ajuns în biblioteca” e la trecut, iar peste cateva randuri apare “Cei doi ajung pe canapea aproape goi” care e la prezent
e derutant. dureaza ceva pana ‘prinzi’ cum functioneaza timpurile verbale, cu niste exercitiu o sa vina de la sine mai incolo.
- perspectiva naratoriala e tare complexa
practic tu ai aici doi naratori, unul obiectiv si omniscient (cel care relateaza, de exemplu, scena de sex dintre Alina si Geo) si unul subiectiv, implicat in actiune, care povesteste la persoana I (Andrei – foarte fain creionat, btw). e faina tehnica, poti crea niste contraste foarte interesante intre ce cunoaste si relateaza naratorul omniscient si ce cunoaste si gandeste Andrei, care are o perceptie mult mai limitata. sper sa reusesti sa fructifici cat mai mult chestia asta
- scena de sex mi se pare putin fortata, si-mi da senzatia ca nici tu nu te-ai simtit foarte confortabil scriind-o
sintagme precum “Corpurile lor se frecau” sau “Geo devenise bărbat” fac parca nota discordanta cu limbajul folosit in rest, altfel destul de distins si de degajat. e greu sa scrii o scena de sex fara sa cazi intr-o extrema (pornografie) sau alta (romantiozitate siropoasa), daca nu te simti comod mai bine te multumesti cu a o insinua
daca adaugi putina ironie poti profita de penibilul relativ al situatiei si s-o transformi intr-o scena comica – pretextul pierderii virginitatii e o mina nesecata de anecdote, iar intr-o atmosfera oarecum tensionata, cum e in restul scrierii, parca prinde bine un strop, doar un strop, de umor
cam atat pentru moment, ca m-am intins o gramada. am sa mai trec pe- aici, sper ca nu te-au deranjat observatiile mele si-ti urez inspiratie pe mai departe
ah, si scuze pentru relativa ilizibilitate a comentariului de mai devreme… la mine smiley-faces tin loc de punctuatie
)
@Prajitorul din Oz
apreciez sugestiile