După ce vineri am plecat acasă fără bilet pe Săgeata Albastră, asta pentru că RegioTrans e ca Dacia 1310 şi nu i-a pornit motorul, azi am mai făcut o “ilegalitate”.
Vineri când să plec acasă a trebuit în fugă să schimb trenurile pentru că automotorul RegioTrans nu pornea şi am avut norocul să fie pe CFR control de stat. Nu era mare problemă dacă nu aveam în portofel decât 6 RON, iar marele controlor de “ştat” îmi cerea 8.5 RON. Ce era să fac, i-am zis că atâta am şi să facă ce vrea. Al naibii că funcţionează!
Astăzi ne-am adunat să dăm o raită prin Muzeul Satului din Sibiu împreună cu Laurici, Jacko, David, Ank, Ioana şi Anca, Tux trăgându-se pe cur (sorry boss, had to say it). Măi ce să zic, frumoase obiective, dar ca de obicei o foarte proastă organizare. După ce ne-am luat biletele am pornit prin sat, şi ca tot japonezu, blitz-blitz şi click-click. Şi ne trezim cu un nene care exact ca şi controlul de stat pe CFR, ne cere biletele şi biletul pentru aparatul foto. La care eu, wtf? Credeam că glumeşte, dar moaca lui de plictisit şi lipsit de viaţa nu prea sugera că are glume în program. Se pare că se percepe o taxă foto de 5 RON pentru fiecare aparat foto din dotare, asta în condiţiile în care biletul pentru studenţi e 2 RON. Mi se pare absurd şi nu ştiu dacă se practică pe altundeva, nici nu mă interezează de fapt. Taxa foto e încă o aberaţie românească, plus că dacă eşti “prins” fără bilet trebuie să plăteşti de 10 ori valoarea biletului, teoretic. Practic, plăteşti la nenea 5 RON şi îţi dă o chitanţă spălăcită şi toată lumea e fericită. E prea greu să includă în preţul biletului 50 bani simbolici pentru a putea fotografia în linişte, dar deja aud cum sar 2 nebuni zicând de ce să plăteaşcă 50 de bani dacă nu au aparat. Taxa foto = kkt în ploaie!
Cu banii rămaşi, am poposit la Cârciuma din bătrâni, un local care te face să crezi că dai peste o cârciuma autentică românească, doar vorba aia e în buricul muzeului satului! Dar înăuntru eşti întâmpinat cu Radio Zu şi o chelneriţă la vârsta a 2 a, ce să mai zic de costumaţie. Îmi pare rău că a trebuit să-l dezamăgim pe David, neamţ fiind, care s-a putut delecta doar cu sărmăluţele din dotare. Preţurile sunt piperate ca-n tot Sibiul, măcăr mâncărica e bună şi tradiţională.
Per total a fost fain, dar asta datorită companiei şi nu muzeului care are ce oferi, însă proasta organizare şi personalul de acolo strică tot farmecul. Păcat, mare păcat!
Citeam demult despre cum suntem fiinţe sociale, trăim în grupuri şi ne maimuţărim ca ştiţi voi cine. Mai mult, aceste interacţii sunt absolut necesare pentru sănătatea noastră psihică, chiar şi o viaţă exclusivă de cuplu dăunează.
Eu sunt single (sună bine americăneşte) de ceva vreme ( vreo 4 luni?) şi pe lângă toate dezavantajele pe care toată lumea le ştie prea bine, culmea, încă nu am înnebunit De ce scriu despre asta? Nu ştiu, demult nu am mai scris un articol mai personal, m-am dat pe articole reci şi obiective.
Printre simptomele atunci când eşti etichetat singur, avem greaţa de dimineaţă (amiază, seară) pentru cuplurile siropoase de stradă, în care el îşi înfundă limba în abisurile ei, la coada de la supermarket (magazin, chiosc, hypermarket, mall, baba de la colţ). Alte simptome includ antipatia faţă de babuţe prea binevoitoare, înfundarea în munci multe şi fără rost, o colecţie impresionantă de filme văzute într-o singură zi, visător pe trecerea de pietoni, reultate execrabile în mediul academic etc etc.
A căuta sau a fi căutat
Să caut m-am săturat, să fiu găsit e prea uşor. Măcar dacă ar fi vineri aş avea ce face. Citeam de dimineaţă articolele în engleză când am început să scriu prima oară pe un blog. Un articol mi-a atras atenţia şi citez:
My own experience taught me. I loved, I was dumped. I was loved, I dumped. Its like a mind game, give me some so I can take some.
My world is not yours to take.
Nu ştiu dacă e într-adevăr aşa, însă astăzi pare să fie mai adevărat decât niciodată
V-am lăsat cu o melodie excepţională:
Ziua începuse bine, ştiam că astăzi noii membrii recrutaţi şi selectaţi urmau să intre în universul AIESEC cu prilejul primului lor LCM (o sedinţă locală, pentru outsideri). M-am hotărât să chiulesc astăzi de la şcoală şi să trăiesc şi eu primul LCM al unui membru, având în vedere că eu nu am participat la primul meu LCM.
Am ajuns mai devreme cu o oră, toată lumea se pregătea pe ultima sută de metrii pentru noii oameni. Prezentări power point erau pregătit, scaunele amplasate strategic, totul era pregătit ca spectacolul să înceapă. Cu câteva minute înainte apare şi primul membru nou, timid, cu neîncredere în paşii săi. Îmi era cunoscut acel mers, nu demult i-am urmat aceiaşi paşi.
În următoarele 10 minute sala se umpluse de studenţii din întreaga Universitate Lucian Blaga, începând cu Marketing şi terminând cu Teologia. Ei sunt viitorul AIESEC Sibiu, care vor afla secretul acestei organizaţii longevive de studenţi. Vor duce mai departe tradiţiile locale, dar şi internaţionale şi cu puţin efort vor duce AIESEC Sibiu pe noi culmi, cu proiecte noi nouţe.
Deschiderea e făcută ca în fiecare an de preşedintele localului, urmată de o prezentare a conducerii AIESEC Sibiu. Prezentarea individuală e momentul cel mai plăcut, fiecare dintre noi se prezintă în compania unei sticle de vin, împărtăşesc informaţii personale sau poate mai mult.
Noii veniţi sunt grupaţi în echipe şi conduşi de câte un lider timp de câteva zile, apoi vor porni în prima lor conferinţă regională împreună cu alte locale AIESEC din ţară.
Acum 6 luni prezentam un nou serviciu 100% românesc de bookmarking cu numele de Fav 2.0 fondat şi intreţinut de Răzvan Girmacea. De atunci am rămas client fidel, dacă se poate spune aşa şi folosesc Fav 2.0 la calculatorul de la job, pe laptopul personal şi pe desktopul din Copşa Mică. E soluţia perfectă pentru mine, deoarece am access la colecţia mea de pagini web de oriunde.
Articolul de faţă îşi propune să facă o recapitulare la ceea ce s-a întâmplat din septembrie 2008 până astăzi cu Fav 2.0.
Fiecare ascultă muzică în fiecare zi și, teoretic vorbind, o cumpărăm de la chioscul de la colț, din librării, comandăm CDuri de dincolo sau o achiziționăm în format digital.
Ultima variantă poate că nu e așa de cunoscută, mai ales la noi, unde a cumpără muzică sună a glumă proastă, însă în multe tări se întâmplă. Dezavantajul major pe care-l întâlnesc majoritatea celor care cumpără muzică în format digital sunt restricțiile de copyright, vestitul DRM.
Momentan iTunes e cel mai mare distribuitor de muzică în format digital, după ce Steve Jobs promitea că iTunes va aduce pacea între marile case de înregistrări și consumatori. Situația de astăzi nu e cu mult diferită față de începuturile pirateriei, care și astăzi e în creștere. Doar criza financiară a crescut vânzările iTunes datorită prețului redus față de un CD, unde intră și costurile ambalajului/distribuției.
Ce e Magnatune?
Magnatune e în primul rând o pagina web care se descrie prin motto-ul We are not evil (ring any bells?). De fapt e mai mult de atât, prin intermediul lui și a programului Amarok (un fel de iTunes) poți asculta prin streaming albumele a peste 200 de artiști integral. Respectivii artiști sunt necunoscuți, în sensul că nu găsești artisti precum Madonna, Evanescence sau alte nume mari, tocmai pentru că toți aceștia au contracte stricte cu diverse case de înregistrări.
Care e diferența?
Față de iTunes, Magnatune privește lucrurile din altă perspectivă. În primul rând faptul că poți asculta de câte ori vrei peisele artiștilor fără limite sau reclame.
Apoi, și aici e partea cea mai interesantă, dacă te hotărăști să iei muzica acelui artist la tine pe desktop sau mp3 player o poți cumpăra la prețul decis de tine. Poți achiziționa un album întreg cu o valoare cuprinsă între 5 și 18 dolari, alegerea e a ta. S-a calculat și în medie un artist primește 8.93 $ / album, deci încă mai există conștiință în oameni.
Artistul primește 50% din sumă, iar Magnatune cealaltă parte. Cei care apar pe Magnatune sunt aleși cu atenție, doar 1 artist din 300 e ales să apară pe Magnatune, asigurându-se astfel un nivel de calitate.
Pe scurt și punctual, de ce Magnatune o să ducă industria muzicală pe următorul nivel:
calitate ridicată a formatului digital
fără DRM, poți face ce vrei cu muzica descărcată (uz personal)
asculți toată muzica pe gratis
muzică de calitate
artistul primește 50% din profit, un procentaj mult mai mare decât ar primi un artist la o casă de înregistrări
De câteva luni am trecut complet pe Linux, mai exact pe Ubuntu și lucrurile merg destul de mine, mici excepții. Astăzi, navigând Internetul în cautarea unei mascote cu simbolul Linuxului (Tux – pinguinul), am dat peste Tux Droid, un roboțel extrem de inteligent.
Ideea e următoarea, ne petrecem tot mai mult timp în fața monitoarelor așteptând emailuri, citind bloguri sau știri, vorbind ore în șir cu prietenii pe instant messaging etc etc, Tux Droid vrea să ne aducă Internetul la noi în pat, atunci când luăm micul dejun sau chiar atunci când facem o baie relaxantă.
Tux Droid e un robot conectat wireless cu calculatorul, prin intermediul căruia e permanent conectat la Internet și la viața noastră virtuală.
Caracteristici
atitudine
cititor de feeduri
verifică email
tehnologie VOIP (cu ajutorul Skype)
alarmă
player multimedia
telecomandă
cunoaște 10 limbi străine
text-to-speech technology
… și altele pe care probabil le-am uitat. Vă las să vă convingeți singuri de utilitatea lui în clipul de mai jos, mai ales că este compatibil cu Ubuntu (dar și Windows).
Prețul unei asemenea “jucării” ajunge la 150 euro, însă se pot achiziționa o serie de accesorii. Pentru mai multe detalii despre Tux Droid accesați pagina oficială a producătorului www.kysoh.com
Citeam îngrozit la Zuzulache despre planul lui macabru de a sta o săptămână fără Internet şi o parte din mine era convinsă că nu va reuşi. Ştiu cum e când îmi cade Internetul, declar ziua aia a bad day for sure, iar cum Injoy (ce nume de analfabeţi) dă rateuri de multe ori trebuie să-mi dezvolt un metabolism adaptat la serviciile de cacao.
Cum a dat weekendul peste mine, am dat o fugă până acasă la Copşa Mică, după de-ale gurii şi alea lea. Eh, şi uite cum am rămas eu acolo fără Internet, locaţii de divertisment nelimitate (NOT) şi posturile româneşti la TV.
Nu sunt fumător, dar cred că simptomele unui fumător în sevraj sunt asemănătoare. Începe cu neliniştea interioară, îţi lipseşte ceva şi nu şti ce, poate o mână, un picior sau doar un click. Priveşti îndelung imaginea de fundal a desktopului, în timp ce clickăieşti aiurea prin My Computer, doar doar dai de o conexiune ascunsă.
Treci la măsuri extreme, gen îţi juri că-ţi pui internet de la Orange, Vodafone, cu toate că şti că sunt de 10 ori mai naşpa decât Injoy-ul vieţii. Apoi te calmezi şi deschizi televizorul. Ah, de mult nu m-am mai uitat la tembelizor. Pe Prima TV “vedetele” se dau în figuri la Vedete-n figuri, cu Bendeac în frunte. Realitatea TV a intrat în buclă cu ştirile lor care le repetă la fiecare oră. Şi ce mai ştiri, toată ziulica cu ungurii în sus şi-n jos.
Seara dau de o emisiune drăguţă pe Discovery, evident, Profilul lui psihopat sau ceva de genul, în care sunt analizaţi tot felul de lideri ce au împrăştiat teroare şi moarte.
Aş vrea să încerc şi eu un asemenea experiment, mai ales să măsor timpul câştigat.
Zilele acestea am dat de un serviciu superb de GPS sau, mă rog, ceva asemănător. Noul (nu mai e chiar aşa de nou) serviciu sub numele de NORC îşi propune să ne prezinte România la nivel de stradă, mai pe englezeşte street-level imaging.
Cine e în spatele lui NORC
NORC e un serviciu 100% românesc creat de compania eXtreme Soft Group, o companie privată cu sediul în Bucureşti.Crearea imaginilor panoramice se face pe baza unei tehnologii implementate de compania amintită mai sus, iar captura lor se face prin ataşarea unui dispozitiv pe un autovehicol care traversează respectiva zonă.
Deocamdată serviciul Norc e disponibil pentru următoarele oraşe:
Bucureşti
Sibiu
Cluj-Napoca
Braşov
Constanţa
Timişoara
Iaşi
Piteşti
Ploieşti
Valea Prahovei
Târgovişte
Imaginiile sunt de calitate, majoritatea par a fi făcute vara trecută (oamenii cu pantalonaşi scurţi şi tricou indică asta)
Pentru unii e ceva nou sau dimpotrivă cunosc importanța unei semnături atașate unei mesaj email. Scriu asta pentru că astăzi mi s-a întâmplat să-i simt utilitatea pe propria piele. Pe scurt, trebuia să mă întâlnesc cu o persoană să discutăm despre un proiect în seara aceasta și nu aveam numărul de telefon al respectivei persoane. Astfel cu 1 oră jumătate înainte să ne intâlnim persoana respectivă decide să anuleze întâlnirea și mă anunță prin lăsarea unui mesaj offline pe Yahoo Messenger (nu avea numărul meu de telefon, teoretic). Lăsăm deoparte modul lipsit de profesionalism de care a dat dovadă, dacă avea puțin interes (și cunoștințe) putea foarte ușor să deschidă emailul trimis de mine, să extragă numărul de telefon din semnătură și mă anunțe civilizat, evitând astfel situația jenantă în care s-a ajuns.
Ce este o semnătură?
Când vorbim de mesaje email, semnătura este de obicei un text ce se atașează la sfârșitul fiecărui email trimis cu diverse informații. Aceste informații pot cuprinde nume, prenume, adresa, număr de telefon și multe altele, la alegere.
Tipuri de semnături
Semnăturile se împart în 2 mari categorii, cele personale și cele destinate adreselor de email folosite în cadrul afacerilor sau adreselor de serviciu. Dacă la prima categorie, semnătura este aproape considerată opțională, semnăturile pentru a 2 a categorie sunt un necesar și o obligativitate dacă vrei să faci o impresie bună clienților/partenerilor tăi. E recomandat să ai o semnătură și la adresa ta personală.
Un tip aparte de semnături, sunt semnăturile pentru forum. Aceste semnăturile sunt mai neconvenționale, putând include diverse elemente de multimedia și de multe ori nu conțin date de contact despre respectivul utilizator.
Semnăturile digitale sunt folosite pentru a certifica de unde provine un email și dacă acesta a venit de la destinatarul original.
Excepții
Aici intră de obicei adresele de email pe care le folosești cu pagini web suspecte, care ar putea să-ți vândă datele de contact. Sau mai e situația la unele persoane care folosesc unele adrese express pentru chat, sau în situații în care nu vor să-și dezvălui identitatea.
Toți providerii de adrese de email din ziua de azi oferă posibilitatea de a adăuga automat la fiecare email trimis o semnătură, tot ceea ce trebuie să faci e să-ți activezi această opțiune. E valabil și pentru cei care folosesc clienți email precum Microsoft Outlook, Kmail, Thunderbird, Windows Live Mail etc.
Cu acest articol particip la concursul organizat de Dani, curios din fire, vrea să știe de la bloggeri la ce nu am renunța în viață.
Complicată întrebarea asta, e greu să distingi ce e cu adevărat esențial în viața ta și ce e doar un moft, o fiță cu care te-ai obișnuit. Primul lucru e cu siguranță familia, fără de care nu eram persoana care vă vorbește, fără de care nu deprindeam principiile după care mă ghidez în viața asta nebună și, de ce nu, nu aveam parte de un mediu normal în care să mă dezvolt.
Coborând mai spre Pământ, cred că nu aș putea renunța la tot ce înseamnă calculator. Fie el desktopul de acasă, fie laptopul de la cămin sau pur și simplul cadoul primit sub forma Zenului meu de toate zilele. Cu ajutorul calculatoarelor am ajuns să călătoresc în locuri la care doar visam, vezi excursia mea gratuită în Statele Unite ale Americii în 2006. Tot cu ajutorul lui mi-am făcut noi prieteni, cu care aveam să-mi petrec vara lui 2007 în vestul sălbatic din USA și, în prezent, e sursa mea financiară, fie că e vorba de jobul meu sau de proiectele personale. Am reușit să devin independent la o vârstă fragedă mulțumită calculatorului.
Inevitabil ajungem și la blog, de când am început să scriu prima oară în 2006, blogging a devenit un viciu pentru mine și nu cred că voi renunța vreodată, oricâte cadouri mi s-ar oferi, cu toate că am avut câteva tentative eșuate.
Dacă ai un blog mai vechi de 4 luni poți participa și tu! Baftă!
De ce scriu despre asta? Nu ştiu, demult nu am mai scris un articol mai personal, m-am dat pe articole reci şi obiective.
