Ziua începuse bine, ştiam că astăzi noii membrii recrutaţi şi selectaţi urmau să intre în universul AIESEC cu prilejul primului lor LCM (o sedinţă locală, pentru outsideri). M-am hotărât să chiulesc astăzi de la şcoală şi să trăiesc şi eu primul LCM al unui membru, având în vedere că eu nu am participat la primul meu LCM.
Am ajuns mai devreme cu o oră, toată lumea se pregătea pe ultima sută de metrii pentru noii oameni. Prezentări power point erau pregătit, scaunele amplasate strategic, totul era pregătit ca spectacolul să înceapă. Cu câteva minute înainte apare şi primul membru nou, timid, cu neîncredere în paşii săi. Îmi era cunoscut acel mers, nu demult i-am urmat aceiaşi paşi.
În următoarele 10 minute sala se umpluse de studenţii din întreaga Universitate Lucian Blaga, începând cu Marketing şi terminând cu Teologia. Ei sunt viitorul AIESEC Sibiu, care vor afla secretul acestei organizaţii longevive de studenţi. Vor duce mai departe tradiţiile locale, dar şi internaţionale şi cu puţin efort vor duce AIESEC Sibiu pe noi culmi, cu proiecte noi nouţe.
Deschiderea e făcută ca în fiecare an de preşedintele localului, urmată de o prezentare a conducerii AIESEC Sibiu. Prezentarea individuală e momentul cel mai plăcut, fiecare dintre noi se prezintă în compania unei sticle de vin, împărtăşesc informaţii personale sau poate mai mult.
Noii veniţi sunt grupaţi în echipe şi conduşi de câte un lider timp de câteva zile, apoi vor porni în prima lor conferinţă regională împreună cu alte locale AIESEC din ţară.
Şi asta e doar o introducere în lumea AIESEC ….



Tommy trebuia sa primesc un mail zilele trecute de la tine? Sau nu-mi amintesc bine. Papi bataie!
Promit că în noaptea asta o să-l ai!