
Ieri am ajuns și eu să testez puțin mult controversatul motor de căutare Wolfram Alpha și mi-am dat seama că nu-l pot compara cu Google. Însă, un adversar foarte asemănător rămâne Wikipedia. Pe Wikipedia găsești răspunsul la întrebări concrete, de multe ori stiințifice, iar informația de acolo e cât se poate de credibilă.
Wolfram Alpha oferă informații concrete și rapide la întrebările pe care le cauți, mai mult, efectuează cu succes operații matematice și prezintă informația și vizual ( de exemplu, grafice, reprezentări grafice ale numerelor). Multă lume s-a entuziasmat când a aflat despre Wolfram, unii au mers până acolo încât să afirme că va lua locul lui Google, însă asta nu se va întâmpla. De ce? Pentru că Google face tot felul de căutări, am putea spune că Wolfram Alpha e un motor de căutare de nișă, care într-adevăr a redefinit motorul de căutare și care cu siguranță va obliga Google să-și îmbunătățească semantica căutarilor.
Cât despre Wikipedia, zic va supraviețui și acesta, deoarece multă lume va dori informații în detaliu despre subiectul căutat, iar spre deosebire de Alpha, Wikipedia e în stare să le ofere.
UPDATE: Motorul de căutare e aici: http://www.wolframalpha.com/
Foto: pcworld.com


Interesant, eu nu stiam de asta. Pt. necunoscatori ca mine, linkul e: http://www.wolframalpha.com/