tomitzel

Furia Mihaelei trecu repede și își găsise repede alintare în brațele unui masor de pe vas.

- Ce cauți tu aici? m-am răstit la Remus.
- Așa-ți întâmpini tu tatăl?
- Ah, acum sunt fiul tău? Acum câteva săptămâni mă renegai pentru că ți-am refuzat propunerea și astăzi …
- De parcă nu mă cunoști, termină cu prostiile, ști doar că tu ești singura persoană care mi-a mai rămas pe lumea asta, iar văzându-te lângă scorpia asta mă înnebunește.
- Fac ce trebuie să fac …
- Ți-am explicat de atâtea ori că nu există trebuie, trebuie e pentru oamenii slabi, pentru cei căzuți în rutină, iar tu poți mult mai mult! Eu mâine dimineață cobor în următorul port, iar de acolo iau următorul avion spre Amsterdam, cel mai bine ar fi să vi cu mine, apoi găsim noi o soluție.
- Nici nu vreau să aud, sunt atât de aproape, știu că e undeva aproape, am aflat că pe următoarea insula Miha se intânește cu persoanele care au de grija de Gabi, pentru a plasa plata.
- Sună prea periculos, dar știu că nu te pot face să te răzgândești. Am plecat, mă întâlnesc cu cineva.

Pentru o secundă o parte din mine ar fi vrut să spună da, să plece departe de universul întunecat creat de Miha. Însă știu că nu puteam fi fericit știind ce am lăsat în urmă. Remus reprezentă o altă viață, paralelă, la care nu eram dispus să mă întorc. Cele câteva luni petrecute cu Gabi mi-au rămăs scobite în mintea mea.

***

Am decis să merg la barul din sala centrală a vasului. După miezul nopții era aproape pustiu, de multe ori eu și barmanul discutam politică sau bârfele mondene care treceau pe la urechile sale.

- Salut Mihai!
- Bună seară Dl. Florescu!
- Un whisky te rog și lasă sticla pe masă, cred că va fi o noapte lungă.
- Lungă și frumoasă … , o voce îmi șopti în urechea dreaptă.
Am privit-o din colțul ochilor … Părea a fi o fată de nu mai mult de 18 ani, cu ochii veseli și o rochie de seară de un mov captivant. La gât purta un colier modest care se asorta cu o perechi de cercei care concurau cu frumusețea ochilor ei căprui.
- Un cocktail te rog, rosti cu un glas vesel fata din dreapta mea. Lasă să ghicesc, probleme în dragoste?
- Mmm nu … Nu cred că ne cunoaștem, Florescu, Florescu Andrei.
- Hmm ca și James Bond? întrebă cu un zâmbet discret. Ioana și atât!
- Încântat.
- Ști de fiecare când sunt tristă beau 2 pahare de whisky, apoi lumea se învârte în jurul meu și totul pare că a trecut. Se pare că avem cel puțin un lucru în comun.

Am zâmbit și am înghițit lacom un pahar. Apoi încă unul. Și încă unul, iar Ioana nu se oprea din povestea vieții ei, numeroasele drame din iubire.

- Sunt la al 10 lea pahar și mă simt la fel, i-am reproșat Ioanei, puțin amețit.
- Eh, ești bărbat nu glumă, însă nu ți-am spus de care whisky trebuie să bei. Am eu unul special în camera mea, poate vrei să guști și să lași totul în urmă.

Înainte să apuc să-i răspund, m-a prins de braț și am plecat amândoi spre dormitoare. Afară era senin, toate stele erau aliniate perfect, avea dreptate, era o seara frumoasă.
Era cabina numărul 37. Numărul mi se părea atât de cunoscut.

…VA URMA