tomitzel

Momente grele care te fac sa simti ca traiesti, ca viata nu e numai in culori vii. Ultima saptamana a fost grea, incarcata emotional, plina de resentimente, stress in excess si o oboseala sictirita cu tendinte de bruta.

Acum cateva zile scriam despre prietenul Coco care avea nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, al oricui, in lupta cu boala crunta. Din pacate sambata 21.11.2009 unul din prietenii din SbLUG ma intreaba daca a murit Coco. Poate e cel mai brutal mod de a primi o asemenea veste, pe messenger. Timpul s-a oprit atunci si un fior m-a cuprins odata cu o intrebare mai veche, eu cand o sa mor?
Nu am putut merge la priveghi, pentru ca nu sunt de acord cu el, dar respect pentru cei care-l practica si mai ales credinta lor. Cred ca a fost a 3 a inmormantare la care particip cap-coada.

Cand intr-un colt al lumii mor 1.000 de oameni, nu te atinge nici macar o miime, fata de atunci cand o persoana cunoscuta personal nu mai exista peste noapte.
Viata merge mai departe, dar cateodata am vrea sa stea in loc. In momente ca acestea, te gandesti ce ai facut pana acum, cat timp mai ai sa ajungi acolo unde vrei, esti pe drumul cel bun? Concluziile in cazul meu nu sunt deloc fericite, si acum probabil, cand o sa le am scrise, poate o sa ma trezesc din somnul asta stupid care mi-a mancat o parte din viata.
Am realizat ca am devenit peste noapte, normal, average sau de rand daca vrei. Ma multumesc cu ce e, imi e destul ce am in fata. Mi-e dor cand eram “tocilarul” clasei, atunci cand eram vazut cel mai bun, atunci cand momentele reusitei ma imbatau, atunci cand, naiv, luptam pentru normalitate si din pacate am ajuns la “normalitate“.

Optimistul din mine a obosit, vrea o pauza, un ragaz sau poate un pistol. Am devenit normal.

Rihanna – Russian Roulette