Rezultate Eurovision 2009

Foarte rar ajung si eu la un televizor, dar ieri seara la Copsa Mica fiind, am dat peste Eurovision 2009, mai pe la sfârșite așa. Dintre toate melodiile mi-a plăcut melodia Moldovei, Hora din Moldova. Chiar a fost faină atmosfera impusă de Nelly Ciobanu și dansatorii ei. Despre câștigător nu pot spune multe, nu mi s-a părut o piesă deosebită. A câștigat Norvegia cu un scor aproape dublu față de a 2 a tară clasată, Islanda. Clasamentul e cam așa:

1. Norvegia – 387 de puncte

2. Islanda – 218 puncte

3. Azerbaijan – 207 puncte

4. Turcia – 177 de puncte

5. Marea Britanie – 173 de puncte

6. Estonia – 129 de puncte

7. Grecia – 120 de puncte

8. Franţa – 107 puncte

9. Bosnia&Herţegovina – 106 puncte

10. Armenia – 92 de puncte

11. Rusia – 91 de puncte

12. Ucraina – 76 de puncte

13. Danemarca – 74 de puncte

14. Republica Moldova – 69 de puncte

15. Portugalia – 57 de puncte

16. Israel – 53 de puncte

17. Albania – 48 de puncte

18. Croaţia – 45 de puncte

19. România – 40 de puncte

20. Germania – 35 de puncte

21. Suedia – 33 de puncte

22. Malta – 31 de puncte

23. Lituania – 23 de puncte

23. Spania – 23 de puncte

24. Finlanda – 22 de puncte

Acum aștept controversele de sfârșit de concurs, cam așa e peste tot, nu numai la Eurovisionul românesc. Ah, că veni vorba de Romania, rezultatul la Eurovision a lui Elena a fost jenant, cam cum și așteptam, să mergi la un asemenea concurs cu un kitch de piesă. Asta e, mai mult nu putem.

Lumina sfântă sau parohia online


De la un bun prieten primesc un link spre un blog. Nimic obişnuit la prima vedere, însă e vorba de blogul cu tematică ortodoxă. Sper ca blogul să fie o parodie reușită decât o realitate crudă. Lumina Sfăntă își propune să fie o colecție de învățături creștin ortodoxe pentru suflet, minte si trup

Blogul pare a fii a unui călugăr sau vrednic apărător al tradițiilor creștine. Interesant e vocabularul și tonul său amuzant cu expresii gen alifie pentru sex anal sau Boc în ciorbă, expresii care ar trebui să fie străine unui călugăr autentic.

Cred că mai degrabă face parte din blogurile tip scandal, cum a fost și suntcurva.ro, pot zice OTV transformat în blog. Oricât de criticate ar fi, sunt surse importante de trafic. Îmi place logoul blogului, care-l dă puțin de gol, LOL – Love Our Lord :D

Vreau să mă fac călugăr

Are tata un regret, că nu m-am făcut preot. Am tot râs eu, dar acuma văd altfel lucrurile. Staţi liniştiţi nu am avut vreo revelaţie divină sau vreun Iisus pe pâine să-mi apară. “Revelaţia” mea mi-a venit la semafor. Un călugăr şi o măicuţă au oprit la semafor ca eu să trec. Dacă în filme vedem măicuţe cu trabant, ei uite că realitatea stă puţin altfel. Cred că cei doi se aflau într-o misiune specială, din moment ce conduceau un magnific Hyundai Santa Fe, pe negru, să meargă cu sutana.

Hyundai Santa Fe

Hyundai Santa Fe

O să spuneţi şi ce dacă sunt şi ei oameni. Da sunt, dar sunt oameni cu o cutie. Cutia magică cu nume magic, Cutia milei. Cutiuţa asta făcătoare de minuni (mai ceva ca moaştele X şi Y pentru care babele şi-ar vinde pe eBay şi nepoţii) e mică, dar foarte mare. Îţi îndeplineşte orice dorinţă dacă este la tine în casă şi e veşnic flămândă.

Mănăstirea Sâmbata de Sus

Mănăstirea Sâmbata de Sus

Toamna asta în timpul unei nunţi am vizitat Mănăstirea de la Sâmbăta care dispune de o parcare destinată personalului de acolo (a se citi preoţi) pentru a-şi parca Audi la plural, ştiţi voi după munca şi sacrificiul depus.

Întotdeauna credeam că un călugăr e acea persoană care se dedică unei anumite cauze, credinţe şi mai ales o face în condiţii dintre cele mai grele, urmând tradiţii vechi, nu să conduci maşini luxoase prin buricul resedinţelor de judeţ pentru că probabil ai rămas fără gel de duş.

Religia şi banii

Religia şi banii

Ipocrizia şi minciuna merg mână în mână cu religia. Credinţa e într-adevăr un lucru foarte diferit. Religia e de deja un produs care poate fi comparat cu sisteme de genul Amway, în care numărul contează, banii contează şi mai ales continuitatea.  Religia e ca o banca doar cu depuneri. Îţi oferă servicii complexe precum rugăciunea colectivă cu comisioanele aferente bineînţeles.

Atâta amar de bani se strâng şi nimeni nu realizează asta. Doar a devenit de-a lungul timpului ceva cu care să te mândreşti, ruşinezi. Depui mult, te simţi bine, depui puţin, vulturii cârboviţi nu te iartă din priviri, iar dacă refuzi, data viitoare accesul la sistem e blocat.

Cutiuţa magică îţi poate satisface şi nevoile trupeşti. Nu cred că trebuie să mai amintesc de cazul călugărului care şi-a angajat 2 “băieţei” să se simtă bine, 200 RON bucata, bani proveniţi din cutiuţă.

Mai are rost să întreb cât impozit plăteşte BOR la stat? Sau câţi bani se dau anual ca “ajutoare” BOR-ului?

În concluzie, am fost fraier că nu m-am preoţit, cântam şi eu toată ziua pe multe zerouri şi nu-mi băteam capul cu stive şi microprocesoare.

Sursa Foto: www.fgmanu.net
www.graffiti.org

O nunta la Sambata de Sus

Dupa tratative cu Internet Provider-ul din Copsa Mica, am reuşit sa-mi pun Internet pentru o luna la ei. Conexiunea de aici nici nu se compara cu cea din Sibiu, nu exista limite de viteza aici, iar vitezele ajung si la 6-7 Mb/s.

Pe 31 August unul dintre prietenii mei, vecin chiar, s-a căsătorit cu o fata din Fagaras. Nimic deosebit pana acum. Doar ca el terminase facultatea de teologie, iar ea este fiica de preot. Astfel la ceremonia religioasa au fost prezenţi 16 preoţi, iar vedeta evenimentului a fost însuşi Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza.

Slujba a avut loc într-o biserica veche de peste 300 de ani din oraşul Fagaras, din păcate îmi scapă numele. A fost prima mea nunta in care era implicate atâtea persoane in Biserica. Chiar si nasul era preot.

Trecând peste asta, festivităţile au avut loc la pensiunea Poiana Izvorului într-un loc superb, la aproximativ 300 de metri de Mănăstirea de la Sâmbăta de sus, pe care am si vizitat-o cu aceasta ocazie. Aici sunt înmormântaţi cam toţi mitropoliţii si fetele mai importante ale Bisericii Ardelene. Tot aici se afla mormântul lui Brancoveanu.

From Nunta Ady
From Nunta Ady

Cititorii mai fideli ştiu părerea mea despre religie. Nu înţeleg de ce la o astfel de nunta sunt necesari 16 + 1 preoţi sa oficieze o nunta când pentru un cuplu normal e suficient 1 preot. Probabil sa dea o frumuseţe si importanta mai mare evenimentului.

Chiar daca la festivităţi se simţea o oarecare presiune datorita faptului ca erau prezenţi atâţia oameni ai Bisericii, m-am distrat pe cinste, iar nunta a fost o reuşita.

Casa de piatra Adi si Claudia!

Religie sau refugiu?

Trăim într-o lume în care religia are multe de spus. Războaie stârnite de mentalități diferite, revoltări în masă la cuvintele unor oameni, crime sub motivul păcatului şi al curățirii, toate fac parte din religie. Bineînțeles religie înseamnă liniște sufletească, credinţă, speranţă şi frică. Dar toate acestea sunt valabile doar atâta timp cât eşti naiv dispus să le crezi, să le iei de bune.

Părinții au fost dintotdeauna credincioşi, la fel ca şi restul rudelor. Firesc ar fi fost să întru în aceiaşi oală, să las raţionalul deoparte şi să cred cu înverşunare în existenţa divină care îmi supraveghează acţiunile, le notează apoi mă pedepseşte/recompensează.

Religia a devenit atât de puternică datorită faptului că vinde speranţă şi împarte frică. O combinaţie perfectă. De ceva vreme mă chinuie gândul că relgia e o fabulaţie a omului, o încercare disperată de a da seminificaţie vieţii. Câteodată mă întreb dacă nu cumva nemulţumirea şi trufia omului au inventat religia. Nu putem accepta că suntem muritori, că după moarte nu se află decât nimic. Pur şi simplu nu mai exişti. E un gând înfricosător, cum să accepţi aşa ceva când religia îţi oferă imortalitate într-un loc magic, încărcat cu dorinţele oamenilor. De ce am fi noi aşa speciali?

Am participat la diferite dezbateri/discuţii pe teme religioase la organizaţia (religioasă) de studenţi “Alege Viaţa”. Toate sunt un tipar. Nu e nimic concret, palpabil. Singurul lucru care se apropie de o dovadă e, ironic, minuniile prezentate necredincioşilor. Lucrurile pe care nu le înţelegem ar trebuie definite minuniile şi nu semne ale unui zeu pe Pământ.

Religia e “ereditară”. Eşti îmbuibat cu ea de la naştere, la început cu aspectele pozitive (îngeri, paradis), ca mai apoi, când începi să laşi elementele de basm urban în urmă, se aplică frica. Iadul, purgatoriul, locuri de groază care te aşteaptă dacă nu respecţi religia.

Acest articol e numai decât o părere. Unii o să se simtă jigniţi, alţii o să aprobe. Aş vrea să cred în paradis, însă e prea târziu pentru mine. Un refugiu convenabil pentru oameni simpli cu frica normală de sfârşitul firesc care ne aşteaptă pe toţi.