tomitzel

Fete e serialul care l-am inceput acum mai bine de un an si contine 7 episoade. M-am decis de astazi sa-l continui si sa speram sa reusesc sa-l si termin. Pentru a afla ce s-a intamplat pana acum click aici sau click pe Seriale.

Pe foaia parfumată se întindeau zeci de litere intunecate …

Dragul meu,
Cuvintele pe care le caut acum sunt de negasit. Ar trebui sa inventez o noua limba pentru a putea exprima regretul si durerea pe care o port in suflet. Cand te vei trezi vei gasi patul rece.
Zilele petrecute in Roma sunt zile pe care un adolescent ca tine nu ar trebui sa le indure. Iubirea din acel teatru vechi s-a consumat aici, intre peretii acestui loc vulgar si in care am cazut cu picioarele pe pamant. Nu ar fi trebuit sa te iau cu mine, nu aveam acest drept, nu te merit pentru ca in goana mea dupa iubire te-am obligat sa lasi totul in urma.
Aseara am cunoscut pe cineva, poate raul cel mai mic pe care acest loc l-a creat, dar care stiu ca va avea grija sa ajung departe de locul asta. Sub perina mea gasesti toti banii pe care i-am strans, sper sa-ti gasesti drumul acasa si vreodata vei intelege.

Gabriela

Simteam ca plutesc, eram inca ametit sau somnoros. Nu realizam ceea ce tocmai am citit, eram departe de casa, nu cunosteam pe nimeni, iar persoana dupa care ma ghidam, disparuse subit. Simteam cum aerul era tot rarefiat. Era prima iubire si prima deceptie. Toate culorile din jur erau in alb si negru. Apoi m-am simtit cuprins de o ura. Cum a putut, erau cuvintele care acum imi zgariau urechile si nu puteam scapa de ele.

Am iesit afara. Ochii mei cercetau in lacrimi imprejurimile, sperau ca o vor vedea si in privirea lor ea va crepa in 1000 de bucatele. Simteam privile trecatorilor. Eram doar in boxeri si ma indreptam spre podul peste care ne-am jurat, peste care ne-am promis, peste care credeam ca vom gasi linistea. Locul perfect mi-am spus, iar ca un muribund m-am repezit spre locul care-mi promitea eliberarea.

Tot corpul imi tremura sub racoarea diminetii. Balustrada era de un rece infiorator, dar am tras aer in piept si din 2 miscari eram dincolo de ea. Pana jos parea un drum scurt, un singur pas pe care eram pregatit sa-l fac. Dar deodata am simtit cum doua brate ma cuprind si ma strang puternic la piept.

- Nu crezi ca esti prea tanar pentru asta?

Moment in care am izbunic in lacrimi, rusinat de situatia in care am ajuns, de trecatorii care ma intepau cu degetul lor aratator si de plansetul meu de copil acum in vazul atator necunoscuti.

Ne-am intors inapoi in cladire. Inca priveam in gol. M-a trezit la realitate fluieratul puternic al ceainicului si am realizat unde am ajuns. M-a privit in ochi si m-a sarutat. M-a privit in ochi si m-a dus in camera. M-a privit in ochi si am sarutat. Vroiam sa uit, m-a privit in ochi si am uitat.

*

Ziua aceea mi-o amintesc prea des.

<< Episodul #7 anterior

Furia Mihaelei trecu repede și își găsise repede alintare în brațele unui masor de pe vas.

- Ce cauți tu aici? m-am răstit la Remus.
- Așa-ți întâmpini tu tatăl?
- Ah, acum sunt fiul tău? Acum câteva săptămâni mă renegai pentru că ți-am refuzat propunerea și astăzi …
- De parcă nu mă cunoști, termină cu prostiile, ști doar că tu ești singura persoană care mi-a mai rămas pe lumea asta, iar văzându-te lângă scorpia asta mă înnebunește.
- Fac ce trebuie să fac …
- Ți-am explicat de atâtea ori că nu există trebuie, trebuie e pentru oamenii slabi, pentru cei căzuți în rutină, iar tu poți mult mai mult! Eu mâine dimineață cobor în următorul port, iar de acolo iau următorul avion spre Amsterdam, cel mai bine ar fi să vi cu mine, apoi găsim noi o soluție.
- Nici nu vreau să aud, sunt atât de aproape, știu că e undeva aproape, am aflat că pe următoarea insula Miha se intânește cu persoanele care au de grija de Gabi, pentru a plasa plata.
- Sună prea periculos, dar știu că nu te pot face să te răzgândești. Am plecat, mă întâlnesc cu cineva.

Pentru o secundă o parte din mine ar fi vrut să spună da, să plece departe de universul întunecat creat de Miha. Însă știu că nu puteam fi fericit știind ce am lăsat în urmă. Remus reprezentă o altă viață, paralelă, la care nu eram dispus să mă întorc. Cele câteva luni petrecute cu Gabi mi-au rămăs scobite în mintea mea.

***

Am decis să merg la barul din sala centrală a vasului. După miezul nopții era aproape pustiu, de multe ori eu și barmanul discutam politică sau bârfele mondene care treceau pe la urechile sale.

- Salut Mihai!
- Bună seară Dl. Florescu!
- Un whisky te rog și lasă sticla pe masă, cred că va fi o noapte lungă.
- Lungă și frumoasă … , o voce îmi șopti în urechea dreaptă.
Am privit-o din colțul ochilor … Părea a fi o fată de nu mai mult de 18 ani, cu ochii veseli și o rochie de seară de un mov captivant. La gât purta un colier modest care se asorta cu o perechi de cercei care concurau cu frumusețea ochilor ei căprui.
- Un cocktail te rog, rosti cu un glas vesel fata din dreapta mea. Lasă să ghicesc, probleme în dragoste?
- Mmm nu … Nu cred că ne cunoaștem, Florescu, Florescu Andrei.
- Hmm ca și James Bond? întrebă cu un zâmbet discret. Ioana și atât!
- Încântat.
- Ști de fiecare când sunt tristă beau 2 pahare de whisky, apoi lumea se învârte în jurul meu și totul pare că a trecut. Se pare că avem cel puțin un lucru în comun.

Am zâmbit și am înghițit lacom un pahar. Apoi încă unul. Și încă unul, iar Ioana nu se oprea din povestea vieții ei, numeroasele drame din iubire.

- Sunt la al 10 lea pahar și mă simt la fel, i-am reproșat Ioanei, puțin amețit.
- Eh, ești bărbat nu glumă, însă nu ți-am spus de care whisky trebuie să bei. Am eu unul special în camera mea, poate vrei să guști și să lași totul în urmă.

Înainte să apuc să-i răspund, m-a prins de braț și am plecat amândoi spre dormitoare. Afară era senin, toate stele erau aliniate perfect, avea dreptate, era o seara frumoasă.
Era cabina numărul 37. Numărul mi se părea atât de cunoscut.

…VA URMA

Foarte rar ajung si eu la un televizor, dar ieri seara la Copsa Mica fiind, am dat peste Eurovision 2009, mai pe la sfârșite așa. Dintre toate melodiile mi-a plăcut melodia Moldovei, Hora din Moldova. Chiar a fost faină atmosfera impusă de Nelly Ciobanu și dansatorii ei. Despre câștigător nu pot spune multe, nu mi s-a părut o piesă deosebită. A câștigat Norvegia cu un scor aproape dublu față de a 2 a tară clasată, Islanda. Clasamentul e cam așa:

1. Norvegia – 387 de puncte

2. Islanda – 218 puncte

3. Azerbaijan – 207 puncte

4. Turcia – 177 de puncte

5. Marea Britanie – 173 de puncte

6. Estonia – 129 de puncte

7. Grecia – 120 de puncte

8. Franţa – 107 puncte

9. Bosnia&Herţegovina – 106 puncte

10. Armenia – 92 de puncte

11. Rusia – 91 de puncte

12. Ucraina – 76 de puncte

13. Danemarca – 74 de puncte

14. Republica Moldova – 69 de puncte

15. Portugalia – 57 de puncte

16. Israel – 53 de puncte

17. Albania – 48 de puncte

18. Croaţia – 45 de puncte

19. România – 40 de puncte

20. Germania – 35 de puncte

21. Suedia – 33 de puncte

22. Malta – 31 de puncte

23. Lituania – 23 de puncte

23. Spania – 23 de puncte

24. Finlanda – 22 de puncte

Acum aștept controversele de sfârșit de concurs, cam așa e peste tot, nu numai la Eurovisionul românesc. Ah, că veni vorba de Romania, rezultatul la Eurovision a lui Elena a fost jenant, cam cum și așteptam, să mergi la un asemenea concurs cu un kitch de piesă. Asta e, mai mult nu putem.

Starbuck & Laura Roslin

De când am descoperit-o pe Mary McDonnell, pot să spun că a fost dragoste la prima vizionare. Mary McDonnell interpretează rolul lui Laura Roslin în serialul Battlestar Galactica, ca și presedintele celor 12 colonii a lui Kobol.

Initial Laura Roslin e Secretarul de stat la Educație, însă în urma unor evenimente mai mult decât tragice, ajunge prima femeie președinte peste cele 12 colonii, locuite de oameni. Pe scurt, în Battlestar Galactica toată acțiunea se petrece între războiul dintre oameni și creația lor, cylons. Serialul curpinde o serie de subiecte non-SCI-FI precum avortul, libertatea, politică, religia și multe altele, toate tratate impecabil de Laura Roslin și admiralul Adama.

Mary McDonnell dovedește că merită rolul lui Laura Roslin printr-o interpretare de excepție și putere de caracter. O scenă favorită în care apare Laura, e atunci când rostește legendara replică: ” I am coming for all of you!” (video), după ce e încolțită de revoluționari. Decisă să-și conducă poporul spre libertate, se aliază cu dușmanul și se întoarce împotriva semenilor săi, pentru aș îndeplini misiunea: conform scripturilor, cele 12 colonii vor fi conduse de un conducător aflat pe patul de moarte, Laura Roslin înainte de a deveni presedinte află că suferă de cancer.

Un alt serial unde poate fi văzută Mary McDonnell e Grey’s Anatomy unde joacă rolul unui doctor cardiolog excentric, priceput și cu o boală psihologică. Cele 2 roluri sunt diferite, însă unele aspecte ale personajelor se regăsesc în ambele seriale.

Din șirul (prea) lung de serialele pe care le urmăresc, de curând am început să vizionez și Desperate Housewifes (aka Neveste disperate). După cum prea bine spune și titlul, întregul scenariu se învârte în jurul unor neveste cu diverse probleme contemporane. Serialul e produs în USA și e plin de stereotipuri americănești, un fel de telenovelă stilată.

Neveste disperate a început să fie difuzat și în România de Prima TV de anul trecut mi se pare, succesul nefiind prea strălucit. Cred că în mare parte e din cauză că multe din situații sunt caracteristice Americii, nevestele de la noi au grijă să avem ce mânca pe ziua de mâine și nu să se culce cu câte un grădinar musculos sau să-și petreacă ziua în Mall.

Îmi place să mă uit la serial pentru că mă pune pe gânduri cum va fi viitoarea mea nevastă și încerc să o transpun în unul din personajele din Neveste disperate. Bree van der Kamp mi se pare candidata ideală, dacă nu ar fi așa de pricepută la arme mai că o luam de nevastă. Pe de altă parte, Gabriella Solis nu gătește cu o face Bree, însă te coace bine de tot în dormitor.

Neveste disperate intră la mine in playlist la serialele de pierdut vremea sau atunci când trebuie să fac ceva și nu am chef, mai pun un episod să văd care/cum mai moare. Pe lângă caracterul de telenovelă, cele 4 neveste mai au și rol de Columbo, serialul fiind presărat cu crime la tot pasul. Ca-n orice serial american femeile fatale sunt prezente, cum ar fi:

Eva Longoria (aka Gabriella Solis)

Marcia Cross (aka Bree van der Kamp)

Printe nevestele disperate remarcăm pe Teri Hatcher care joacă rolul lui Susan Mayer, o nevastă divorțată care e mai degrabă crescută de propria fiică, la figurat bineînțeles. Pe Teri cred că o rețineri din evoluția ei în filmul artistic (și apoi serial) Superman.

Teri Hatcher (aka Susan Mayer)

Nici nevestele din rolurile secundare nu se lasă mai prejos. Edie Britt, scorpia îmblânzită din primul sezon, e interpretată de nimeni alta decât Nicollette Sheridan.

Nicollette Sheridan (aka Edie Britt)

Neveste Disperate a ajuns acum la sezonul 5 și deocamdată nu se știe dacă o să avem parte și de partea a 6 a. Oricum, în ritmul în care merge serialul în state, sigur după finalul întregii serii o să avem parte și de un film artistic, cum s-a întâmplat cu Sex in the city.

Când o cunoşteam pe Gabi aveam 16 ani. Participam săptămânal la piesele studenţiilor de la actorie, un loc restras într-o sală comunistă, unde însă talentul şi entuziasmul multora întâlnea pentru prima oară un public însetat şi lipsit de pretenţii.

Îmblânzirea Scorpiei

Se juca “Joaca de-a teatrul”, era prima oară când urca pe scenă sub rolul scorpiei din segmentul Îmblânzirea scorpiei. Într-un strigător înfiorător îşi făcu apariţia, iar tot decorul din jurul meu îşi pierduse culoarea. Prezenţa ei mă făcea neliniştit, iar ochii ei mă tulburau. Mişcările ei oricât de sălbatice doreau a fi, îmi păreau a fi a unui înger rătăcit. Deodată ochii noştrii se întâlniră, iar Remus, care la vremea aceea era tutorul meu neconvenţional, înţelesese.

După piesă Remus insistă să mergem să o cunoaştem, era foarte uşor şi toată lumea o făcea, însă eu nu puteam da ochii cu fata pe care atunci o consideram zeiţă între muritorii care o venerau în fiecare vineri. Timp de 6 luni nu am pierdut nici o reprezentaţie a ei, spre disperarea lui Remus care mă considera nebun. Îmi plăcea jocul privirilor ce avea loc între noi doi,  din momentul când rostea primul cuvântul până la sfârşitul amar al pieselor de teatru, de multe ori neînţelese de mine.

“Requiem pentru un vis” e piesa ca îmi va rămâne mereu cioplită în minte, prestaţia ei prevestea că în seara aceea ceva special avea să se întâmple. La finalul piesei luminiile se stinseră, când deodată am simţit cum o mână mă conduce prin întunericul lăsat.

Am ajuns într-o încăpere unde lumina de pe stradă pătrundea timid. În lumina aceea palidă părea mai frumoasă ca niciodată şi totuşi tristă.

- Mâine plec, îmi spuse cu vocea slăbită. Te-am privit cum mă priveşti, te-am observat cum te pierzi când ochii noştrii se întâlnesc şi totuşi nu ai îndrăznit un cuvânt să-mi arunci în tot timpul astă. O felicitare, o floare sau măcar un semn ascuns din mulţime să-mi arunci. Cu toate astea, nu-mi pot lua mintea de la privirile tale. Acum e prea târziu, nu ai să mă vezi vreodată!

- Eu … dar nu am rostit mai mult. Am întins mâna şi buzele noastre s-au întâlnit. Era prima oară când eram cu o fată, până atunci cunoscusem doar atingerile libidinoase ale “clienţilor” mei. La 15 ani părinţii mei au căzut victime unei crime oribile, iar de atunci ajunsesem pe străzile reci ale multor oraşe la rând, vânzându-mi trupul pentru un pat. Norocul mi l-a adus pe Remus, care a devenit cel mai bun prieten şi mai târziu tutorul legal.
Gabriela avea 21 de ani, iar experienţa sa a condus noaptea aceea, cu toate că vârsta mea cunoscuse întâmplări pe care fata de la teatru reuşise să le steargă într-o singură noapte.
Dimineaţa venise prea devreme, iar Gabi dormea pe pieptul meu de adolescent. Aveam o bucurie de nedescris şi abia mă puteam abţine să nu o trezesc.

- Peste 4 ore plec la Roma, am încheiat un contract cu un teatru decent de acolo. Dacă ai fi …
- Vin cu tine oriunde pleci! Las totul în urmă, nu-mi pasă de nimic şi nimeni! am tresărit.

Faţa i se ilumină şi am început să ne cunoaştem. Fusese crescută de o mătuşă îndepărtată după ce mama sa murise la naştere, dar spre deosebire de mine făcea parte din dintr-o casă roială, avea titlul de prinţesă de Edinburgh, însă nu-i plăcea să i se spună aşa. Era prinţesa excentrică şi rebelă a familiei Edinburgh. Nu credea în reguli şi în educaţia post comunistă de la noi, vroia să vadă lumea, să experimenteze, să găsească cea mai mare scenă şi să trăiască acolo fiecare piesă de teatru scrisă vreodată. Spritul ei liber o făcea mai frumoasă în ochii mei, iar gândul că aş putea să nu o mai văd părea de neconceput.

În lumina nouă se zăreau acuma câteva trofee/diplome pe pereţii camerei care se umpluse de parfumul ei. De fiecare dată când vorbea despre teatru ochii îi străluceau mai puternic şi chiar dacă sânii îi fluturau liberi prin cameră, nu se putu abţine să-mi arate câteva poze cu prima ei ieşire în luminile teatrului. Era o poza de când avea 8 ani, alături de tatăl său.

Îl lăsasem pe Remus în urmă, care resemnat, îmi promise că într-o zi o să ne întâlnim din nou şi m-a pus să jur că o să scriu în fiecare zi.

La Roma lucrurile nu erau cum ne-am aşteptat. Locuiam într-o debara în sediul teatrului, care era de fapt un cabaret. Visul se transformase în coşmar. Prinţesa muncea acum toată ziua, iar eu încercam să-mi găsesc de lucru, dar nimeni nu vroia să aibă de a face cu un minor.

Pe lângă dansurile umilitoare pe care trebuia să le înghită, mai trebuia să fugă şi de mâinile lacome a clienţilor cabaretului. Noroc cu Remus care ne trimitea regulat bani pentru mâncare, însoţită de multe ori cu scrisori insistente să mă întorc înapoi. Gabi se simţea vinovată pe zi ce trece mai mult, iar într-o zi m-am trezit cu patul gol şi o scrisorică lângă capul meu …

…VA URMA

Parcă retrăiam clipele celor de pe Titanic. Imensa construcţie strălucea sub soarele Atlanticului mai sfidător ca niciodată. Pe punte doamnele citeau ultimul număr din Vogue sau se îndreptau spre anorexia bine meritată, comparându-şi siluetele.

Madonna

“Madonna“, vasul pe care ne aflam, făcea parte din ultima generaţie de vase de croazieră. Era un oraş plutitor şi mirositor. Puţea a kitch, a ciobani deveniţi peste noapte magnaţi, a curve devenite doamne sau pur şi simplu a ipocrizie calitatea I . Cluburi, bordele de lux, restaurante, apartamente, salonuri de frumuseţe, toate aliniate la dorinţele celor care învârteau banul.

Două săptămâni trecură de când am părăsit ţara pentru a o satisface pe Miha din toate punctele de vedere. Baluri mascate, cine, poker, jocuri puerile cu implicaţii sexuale, la toate martor. La toate răbdător, sfidător şi fals doar pentru ca Miha să nu aibă nici o satifsfacţie. Aşteptam prea mult să mă întorc înapoi. Să termin ce am început.

Era una din acele zile calme pe mare, linişte plăcută pe punte, prea dimineaţă probabil pentru doamnele epuizate in cluburile vasului. Aici îmi plăcea să pierd timpul alături de singurătatea mea, cu ochii închişi, întins pe punte şi braţele deschise încercând să îmbrăţişez cerul. Să mă conectez cu cerul şi să dispar în infinitatea albastră care-mi dădea speranţă.

... simt cum buzele îmi sunt sărutate

Dintr-o dată simt cum buzele îmi sunt sărutate. Sărut cald, prea cunoscut, şi totuşi străin şi diferit de plăcut. Pentru o clipă las totul deoparte, planurile, chipul diabolic al celei care mi-a devenit dominatrix şi savurez momentul ameţitor, când dintr-odată aud strigătul asurzitor al lui Mihai:

- Remus Constantin Vladislav ! Fă bine lasă-mi bărbatul în pace!

Nu-mi venea să cred, era într-adevăr Remus, concurenţa acerbă a lui Miha când venea vorba de afaceri, dar şi bisexualul labil care reuşea mereu să o înfurieze pe Miha prin cele mai originale moduri. Remus era bărbatul care obţinea ce vroia, bisexual declarat, membru de onoare in Consiliul Naţional de Etica, dar si preşedintele celei mai mari comunităţi LGBT. Titluri care i-au adus scandaluri media ani la rând, doar pentru a dovedi că pentru Remus Vladislav nu există limite. Că moralul nu trebuie pus în legătură cu orientarea sexuală. Era burlacul #1 pentru toate tabloidele si pentru toate gusturile.

- Stai liniştită, că faci riduri şi botox-ul s-a scumpit. Vino Andrei, avem atâtea de povestit!

Mă trase după el în interiorul unui hol imens, având grijă să închidă după el uşa. Am vrut să scot un sunet, dar eram încă înmărmurit, nu din cauza sărutului (nu era prima oară când se întâmpla), ci prezenţa lui Remus trezea întotdeauna sentimente îngropate cu mult timp în urmă.

- Nu mai fii pampălău şi hai odată!, îl smucise Alina nerăbdătoare
- Dar dacă ne prinde dna. Florescu, am pus-o!

Alina îi vârâse limba cu o pofta nemaipomenită, iar Geo se lăsase dus ca şi cuprins de o vrajă invizibilă. Au ajuns în biblioteca. Cei doi intrară sărutânduse sălbatic pierzând câte o haină până la canapeaua din mijlocul încăperii.

- Stai uşor…, parcă implora Geo.

Însă nu primi niciun răpuns. Alina ştia ce face, fusese “meseria” ei de 2 ani de zile la unul din bordelele din provincie. Din prima zi când a intrat în casa Nedelcu, ca şi menajeră, fusese preferata lui Miha. În zilele ploioase, Miha obişnuia să o cheme în bibliotecă unde bârfeau necontenit. Era împotriva principiilor ei de “doamnă”, dar niciodata nu recunoştea că ar fi stat măcar de vorbă cu Alina.

Cei doi ajung pe canapea aproape goi. Alina avea 35 de ani, însă un corp de invidiat chiar şi de fetele de 20 de ani. Era fată de ţigani de “mătase”. Doar câteva urme de vânătăi stricau perfecţiunea pielii, care erau martori ale experienţelor trăite cu bărbaţii plătitori de plăceri ieftine. Sânii bine definiţi, braţele modelate perfect şi mirosul parfumului “împrumutat” de la Miha îl ameţeau pe Geo, care avea să devină bărbat.
Neîndemânatic la început, dar condus de Alina, Geo prinse curaj. Corpurile lor se frecau acum de parcă doreau să devină unul. Novicele se simţea centrul universului, toate lucrurile parcă gravitau acum în jurul lui, iar singurul lucru ce-i putea atrage atenţia, era această zeiţă a plăcerii.
Un gemăt scurt îl speriase pe Geo care instinctual îi pusese mâna la gură şi continuară dansul lor trupesc. Într-o tăcere apăsătoare şi printr-un zâmbet diabolic, Geo devenise bărbat.

- Ce zici de Caraibe?
- Nu, nu şi nu Miha, ţi-am spus nu vreau să plec nicăieri!
- Haide, e un an de căsnicie, doar nu crezi că voi rămâne aici în oraş. Vrei să râdă fetele de mine. În nici un caz, mâine plecăm.
- Nu te mai prefă. Şti bine că mi-e scârbă de tine.
- Iubire, ştiu asta, dar nu-mi dă nimic o mai mare satisfacţie decât să te văd aşa. Eşti bărbatul meu şi joci cum spun eu.

Feţe

Miha părăsise camera. Era unul din acele momente în care vroiam să o lovesc. Dar nu puteam. Pentru Gabi, pentru principiile mele nu o să o fac. O repetam mereu, însă nu ştiam cât o să mai rezist.
Doar planul meu perfect mă făcea să continuu, un plic cel ţineam mereu cu mine.

Era deja ora 19. Întotdeauna inima începea să-mi bată puternic. Eram cuprins de teamă de fiecare dată când suna telefonul. Mă temeam că Miha ar putea fi la celălalt capăt al telefonului şi să spună, “Jocul s-a terminat! A murit.”.
Însă mă calmam instantaneu când îi auzeam vocea. Telefonul sună.

- Alo, spun emoţionat.
- Hey…
- Mă bucur să te aud încă o dată, în timp ce gorilele lui Miha notau fiecare cuvânt.
- Cum a fost astăzi?
- Foarte bine să şti, doar că am auzit că vine o furtună şi avem nişte păsări care încă nu au plecat din cuib. Dar ştiu că totul va fi bine, rosteam emoţionat.
- Înţeleg, să şti că aici vremea devine parcă tot mai rea. Eu zic să te grăbeşti cu păsările acelea.

Iar discuţia continuă timp de cele 55 de minute rămase. Era un joc nebun de care aveam de gând să scap, chiar dacă asta însemna să bat palma cu diavolul.

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.

M-am săturat de tot şi toţi. Vreau doar să te ţin de mână în parc, să te sărut când facem piaţa dimineaţa, să strig în gura mare “Ăsta e iubitul meu, deal with it!!!!”.

Însă ştiu prea bine, e imposibil. Resemnarea asta mă revoltă. Vreau să fac ceva, să schimb lumea, să o întorc cu capul în jos dacă e nevoie numai să …

Citeam scrisoarea pentru a mia oară. De fiecare dată parcă îi simţeam prezenţa. Spiritul aceasta întotdeauna m-a atras. O fire pasională, care izbucnea la cel mai mic detaliu, scandaluri ieftine care îmi amuzau ziua şi mă făceau să simt că trăiesc.

¤

- Tot nu înţeleg de ce trebuie să fac asta, se plângea Geo în timp ce eu visam cu ochii deschişi.
- Ţi-am spus, toate la vremea lor. Deci, mai spune o dată ce ai de făcut.
- Of!! Intru în bancă şi întreb de Dl. Mihăiescu. Spun că vin din partea Dl. Florescu şi vreau să deschid un cont de economii.
- Bun, bun.
- Apoi, îi spun “Se pare că vine o furtună” şi reţin ce-mi răspunde.
- Corect! Nici nu sti cât de important e ceea ce vei face acum.

Geo pleacă vizibil emoţionat spre bancă. Era prima oară când mergea într-o bancă. Se îmbrăcase în costumul cel purtase o singură dată, la nunta surorii sale. De atunci îl păstra ca pe o icoană în camera lui de servici.
Sediul băncii Constantinopol era unul impresionant. Arhitectura în stil gotic impresiona orice trecător şi într-un fel bizar inspira siguranţa banilor sau a oricăror obiecte de valoare ce se aflau în interiorul băncii.

Ajuns înăuntru eşti întâmpinat de un bătrânel în jur de 80 de ani. Era portarul simbolic al băncii, fost erou de război şi tată a 12 băieţi. Sarcina lui era să îndrume clienţii. Nimeni nu ştia mai bine clădirea decât el.

- Bună ziua, rosti politicos şi cu vocea tremurând Geo.
Portarul îl privi scârbit şi mormăi:
- Programare?
- Ştiţi, îl caut pe Dl. Mihăiescu, vin din partea Dl. Florescu şi …
- Nimeni nu intră fără programare, răcni portarul care parcă prinse viaţă la auzul acelor cuvinte.
Geo se pierduse, iar faţa lui îşi schimba culorile precum un semafor. Încercă să spună ceva, dar cuvinte parcă nu vroiau să-i iasă din gură.
- Ce se întamplă aici? se auzi de la unul din etaje.
- Un individ vă caută Dl. Mihăiescu, însă nu are programare.
- Din partea Dl. Florescu! adăugă repede Geo.
- În cazul acesta îl primesc la mine în birou.
- Dar … , raspunse revoltat bătrânul.
- Cât mai repede, subliniase Dl. Mihăiescu.

Biroul era un dezastru. Hârtii peste tot. Reviste, acte, poze, cărţi, casete, totul părea un adevărat haos.

- Am să te rog să-l scuzi pe Gheorghe, e de prea mult timp aici. Cum spuneai că te cheamă?
- Geo. Geo Penescu şi am venit să deschid un cont de economii.
- Am înţeles.

Când toate actele au fost semnate, Geo îşi amintise fraza magică, cum o numea el.
- Se pare că vine o furtună.
- Păsările încă nu au plecat, răspunse cu o privire ageră Dl. Mihăiescu.
Apoi cei doi se salutară politicos, iar Geo mai că nu o luă la fugă pe scările băncii, bucuros că şi-a îndeplinit misiunea.

- Totul e aranjat, vorbi Geo ca un profesionist.
- Ce ţi-a răspuns?
- Păsările încă nu au plecat.
- Ai activat şi Internet Banking?
- Normal.
- Verifică te rog soldul contului.
- De ce, l-am deschis doar de o oră, îţi spun eu, e gol.
- Fă ce-ţi spun.
- Bine.
Pe ecranul laptopului scria negru pe alb în timp ce Geo, cu gura larg deschisă, scăpa mouseul pe jos:

10.000.000 RON

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.

Club Babylon era localul preferat de mai marii societăţii. Prostituate de lux, gigolo, băieţi pentru domnii mai în vârstă, orice fetiş îşi găsea aici satisfacţia. Însă pentru mine era mai mult de atât. Era un loc unde eram considerat “de-al casei”, iar puţinii prieteni care îmi rămăseseră erau aici.

- Nu-mi vine să cred că sunt în Babylon, exclamase Geo în timp ce căsca gura până la podea, privind în stânga şi dreapta.
- Da, acesta e vestitul Babylon şi depravaţii săi.
- Nu te înţeleg Andrei, de ce mereu te plângi, ai viaţa perfectă! Aş da orice să fiu în locul tău!
- Pentru că nu e aşa simplu cum pare dinafară, crede-mă blestem ziua când m-am căsătorit cu Miha.
- Okay, să zicem că nu o iubeşti, nu e cel mai grav lucru ce se poate întâmpla, caută şi tu o fată drăguţă şi te-ai scos!
- HaHaHa de asta îmi place de tine, tot timpul optimist şi plin de viaţă. Cât despre iubirea asta, mai lasă-mă în pace, eram conştient că nu-mi place de Miha, însă am crezut că o să mă învăţ cu ea. Dar în schimb am aflat lucruri oribile despre clanul Nedelcu, iar pe Miha o urăsc mai mult pe zi ce trece.
- Toată lumea vorbeşte, doar şti asta şi …
- Miha e o criminală, am şoptit.

Geo a rămas câteva secunde înmărmurit. Apoi a izbucnit într-un râs isteric.

- Am faţă de fraier? Nu mai vorbi prostii că o să te creadă lumea.
- Nu-mi pasă ce vorbeşte lumea, dar am fost acolo. Sau mai bine zis sunt complice pentru că nu am spus nimănui nimic. Ţii minte că în fiecare seara la ora 7 sunt întotdeauna o oră în birou şi sub nici o formă nimeni nu are voie să mă deranjeze?
- Bineînţeles, ţin bine minte când într-o seara era doar în apropierea uşii, iar Dna. Florescu mă văzuse şi a ţipat să mă îndepărtez de uşă de parcă aş fii mâncat-o.
- Ei, pentru că am fost martor la acea crimă, Miha a crezut că are nevoie de o anumită “garanţie” pentru tăcerea mea, astfel a decis să răpească o persoană foarte dragă mie şi să o ţină ostatic. Dacă aş scoate un cuvânt doar, acea persoană ar fi moartă în 5 minute. Din generozitatea ei am primit o oră zilnic în care putem vorbi la telefon, să mă asigure totul e în regulă. Un lucru nu înţeleg, de ce mă ţine în viaţă când cea mai simplă soluţie e să mă omoare …

Gata să cadă sub masă, Geo era palid ca o statuie de marmură. A trebuit să-i repet de 3 ori să mă creadă după care am comandat fiecare câte o tequila.

- Poate te întrebi cum de m-am riscat să-ţi povestesc toate acestea, răspunsul e foarte simplu: am un plan.

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Un VOT , săru’ mâna!