Cum să faci o prezentare și de ce

Vinerea trecută m-au trecut toate apele, a fost la prima sesiune de comunicări stiințifice la care participam (SESIUNE DE COMUNICĂRI A CERCURILOR ŞTIINŢIFICE STUDENŢEŞTI, Alma Mater Sibiu). Cu ocazia asta am văzut cum merge treaba prin mediul academic și mi-a plăcut ceea ce am văzut. Respect reciproc peste tot și o atmosferă plăcută.

Un lucru mi-a sărit în ochi care e general valabil, și anume presentation skills. Se pare că la noi încă lipsește și, mai mult, nu se pune accent pe el din partea participanților. Am citit în programa sesiunii niște titluri interesante, însă după prezentare nu s-a înțeles absolut nimic. Studiile păreau făcute cu atenție, dar modul în care era prezentată informația era imposibil de înțeles, chiar și pentru profesorii universitari prezenți acolo. Mulțumită la AIESEC Sibiu, am avut ocazia să vorbesc în fața unui număr mare de persoane sau să particip la diferite conferințe unde persoane care au înțeles valoarea un bun presentation skill, ieșeau în față. Cel mai mult m-a ajutat faptul că anul acesta am candidat ca și IS Manager în AIESEC Sibiu printr-o prezentare personală și profesională în fața tuturor membrilor. Sesiunea de 20 de minute de întrebări a fost de ajutor deasemenea, la sesiune am avut parte și de întrebări la care am reușit cu brio să le fac față. Ca urmare, am reușit să obțin premiul I la secțiunea inginerie!

Cum să faci o prezentare
Să fie clar de la început, nu sunt guru în arta prezentării sau ceva de genul, sunt câteva lucruri pe care eu le practic și care au avut de fiecare dată efect:

  1. Întotdeauna încearcă să pari relaxat și zâmbăreț, ajută enorm, transmiți energie și arăți că ești sigur pe cercetările/datele tale.
  2. Priveșteți auditoriul, nu fixa pe cineva anume sau un obiect anume, arată că lor te adresezi și nu unui perete.
  3. Folosește power point sau flash, foarte important la fontul și cantitatea de text pe care o folosești pe fiecare slide. De exemplu, la sesiunea unde am fost, am văzut prezentări power point cu 8 slideuri exclusiv cu text. Oribil atât estetic cât și modul de transmitere a datelor, nimeni nu citește atâta text!
  4. NU citi de pe foaie/agendă/palmă! Prezentarea power point / flash e acolo să te ajute pe tine mai mult, pune pe power point doar ideile principale, schemele, desenele de care ai nevoie pentru a explica un lucru.
  5. E bine să ai la început un sumar cu lucrurile pe care urmează să le prezinți și pe care să-l respecți pe tot parcursul prezentării.
  6. Pune accent pe concluzii, nu termina brusc prezentarea, arată ce concluzii ai tras, care sunt rezultatele cercetării tale sau o mică recapitulare

Cam astea sunt principiile după care eu mă ghidez când e vorba de o prezentare. Încă învăț, nu e ușor să ai un presentation skill bun, nu-l poți avea doar citind din cărți, trebuie să-ți faci curaj și să ieși în față de fiecare dată când ai ocazia!

Foto: knowledgeair.com