De ce să ai semnătura la email

Pentru unii e ceva nou sau dimpotrivă cunosc importanța unei semnături atașate unei mesaj email. Scriu asta pentru că astăzi mi s-a întâmplat să-i simt utilitatea pe propria piele. Pe scurt, trebuia să mă întâlnesc cu o persoană să discutăm despre un proiect în seara aceasta și nu aveam numărul de telefon al respectivei persoane.  Astfel cu 1 oră jumătate înainte să ne intâlnim persoana respectivă decide să anuleze întâlnirea și mă anunță prin lăsarea unui mesaj offline pe Yahoo Messenger (nu avea numărul meu de telefon, teoretic). Lăsăm deoparte modul lipsit de profesionalism de care a dat dovadă, dacă avea puțin interes (și cunoștințe) putea foarte ușor să deschidă emailul trimis de mine, să extragă numărul de telefon din semnătură și mă anunțe civilizat, evitând astfel situația jenantă în care s-a ajuns.

Ce este o semnătură?

Când vorbim de mesaje email, semnătura este de obicei un text ce se atașează la sfârșitul fiecărui email trimis cu diverse informații. Aceste informații pot cuprinde nume, prenume, adresa, număr de telefon și multe altele, la alegere.

Tipuri de semnături

Semnăturile se împart în 2 mari categorii, cele personale și cele destinate adreselor de email folosite în cadrul afacerilor sau adreselor de serviciu. Dacă la prima categorie, semnătura este aproape   considerată opțională, semnăturile pentru a 2 a categorie sunt un necesar și o obligativitate dacă vrei să faci o impresie bună clienților/partenerilor tăi. E recomandat să ai o semnătură și la adresa ta personală.

Un tip aparte de semnături, sunt semnăturile pentru forum. Aceste semnăturile sunt mai neconvenționale, putând include diverse elemente de multimedia și de multe ori nu conțin date de contact despre respectivul utilizator.

Semnăturile digitale sunt folosite pentru a certifica de unde provine un email și dacă acesta a venit de la destinatarul original.

Excepții

Aici intră de obicei adresele de email pe care le folosești cu pagini web suspecte, care ar putea să-ți vândă datele de contact. Sau mai e situația la unele persoane care folosesc unele adrese express pentru chat, sau în situații în care nu vor să-și dezvălui identitatea.

Toți providerii de adrese de email din ziua de azi oferă posibilitatea de a adăuga automat la fiecare email trimis o semnătură, tot ceea ce trebuie să faci e să-ți activezi această opțiune. E valabil și pentru cei care folosesc clienți email precum Microsoft Outlook, Kmail, Thunderbird, Windows Live Mail etc.

Un fel de blog meeting

Marţea e pentru mine cum  e lunea pentru alţii. Încep mai serios cu facultatea de dimineaţă si termin cu 3 ore la servici. Iar dacă pot chiuli la prima parte, o fac cu plăcere, aşa a fost şi cazul astăzi. Am sărit peste un laborator şi am fost cu 2 bloggeri/prieteni/colegi de facultă’ la o bere (okay nu a fost bere, ci shake+cafea+ciocolată caldă, dar vorba aia, te mai uiţi?).

Dimboiu are planuri mari în materie de web. Pregăteşte un proiect drăguţ cu codename-ul WSCafe, mai multe detalii în curând sper. Roscin a fost mai discret, nu ne-a dezvăluit ce planuri are pe viitor, dar are potenţial băiatu’.

M-a prins şi o gripă, aşa că m-am dus să-mi cumpăr un Nurofen Răceala şi Gripă, pentru că sunt fan Nurofen. Ah da, şi îmi place să citesc prospectul la medicamente, cred că e un fel de hobby. La Nurofen Răceala şi Gripă sunt doar căteva reacţii adverse minore, ca de exemplu atac de cord. Detalii.

Tot azi mi-a fost activat contul de email la universitate şi de acum o să am acces la internetul wireless din interiorul universităţii. La noi se practică mersul la cursuri cu laptop-ul, nu că am avea nevoie, ci să treacă timpul mul mai uşor, şi cum altfel decât stând pe messenger.