tomitzel

Fete e serialul care l-am inceput acum mai bine de un an si contine 7 episoade. M-am decis de astazi sa-l continui si sa speram sa reusesc sa-l si termin. Pentru a afla ce s-a intamplat pana acum click aici sau click pe Seriale.

Pe foaia parfumată se întindeau zeci de litere intunecate …

Dragul meu,
Cuvintele pe care le caut acum sunt de negasit. Ar trebui sa inventez o noua limba pentru a putea exprima regretul si durerea pe care o port in suflet. Cand te vei trezi vei gasi patul rece.
Zilele petrecute in Roma sunt zile pe care un adolescent ca tine nu ar trebui sa le indure. Iubirea din acel teatru vechi s-a consumat aici, intre peretii acestui loc vulgar si in care am cazut cu picioarele pe pamant. Nu ar fi trebuit sa te iau cu mine, nu aveam acest drept, nu te merit pentru ca in goana mea dupa iubire te-am obligat sa lasi totul in urma.
Aseara am cunoscut pe cineva, poate raul cel mai mic pe care acest loc l-a creat, dar care stiu ca va avea grija sa ajung departe de locul asta. Sub perina mea gasesti toti banii pe care i-am strans, sper sa-ti gasesti drumul acasa si vreodata vei intelege.

Gabriela

Simteam ca plutesc, eram inca ametit sau somnoros. Nu realizam ceea ce tocmai am citit, eram departe de casa, nu cunosteam pe nimeni, iar persoana dupa care ma ghidam, disparuse subit. Simteam cum aerul era tot rarefiat. Era prima iubire si prima deceptie. Toate culorile din jur erau in alb si negru. Apoi m-am simtit cuprins de o ura. Cum a putut, erau cuvintele care acum imi zgariau urechile si nu puteam scapa de ele.

Am iesit afara. Ochii mei cercetau in lacrimi imprejurimile, sperau ca o vor vedea si in privirea lor ea va crepa in 1000 de bucatele. Simteam privile trecatorilor. Eram doar in boxeri si ma indreptam spre podul peste care ne-am jurat, peste care ne-am promis, peste care credeam ca vom gasi linistea. Locul perfect mi-am spus, iar ca un muribund m-am repezit spre locul care-mi promitea eliberarea.

Tot corpul imi tremura sub racoarea diminetii. Balustrada era de un rece infiorator, dar am tras aer in piept si din 2 miscari eram dincolo de ea. Pana jos parea un drum scurt, un singur pas pe care eram pregatit sa-l fac. Dar deodata am simtit cum doua brate ma cuprind si ma strang puternic la piept.

- Nu crezi ca esti prea tanar pentru asta?

Moment in care am izbunic in lacrimi, rusinat de situatia in care am ajuns, de trecatorii care ma intepau cu degetul lor aratator si de plansetul meu de copil acum in vazul atator necunoscuti.

Ne-am intors inapoi in cladire. Inca priveam in gol. M-a trezit la realitate fluieratul puternic al ceainicului si am realizat unde am ajuns. M-a privit in ochi si m-a sarutat. M-a privit in ochi si m-a dus in camera. M-a privit in ochi si am sarutat. Vroiam sa uit, m-a privit in ochi si am uitat.

*

Ziua aceea mi-o amintesc prea des.

<< Episodul #7 anterior

E ceva magic aici, nimic nu înmoaie mai bine inima unor fete decât un animal de pluș, un breloc de pluș sau orice din respectivul material. Nu pot să-mi explic de ce. Sunt gata să spun că fetele preferă un maimuțoi de pluș decât un buchet de flori. Vreau să aud părerea sexului frumos pe tema asta.

Până atunci, ofer dovada #1 drept suport pentru teoria mea:

Poză de familie: Tomitzel, Frau Laurici și individul de pluș.

P.S.: Pentru cei ce se întreabă, da e cea mai dulce fată

Când o cunoşteam pe Gabi aveam 16 ani. Participam săptămânal la piesele studenţiilor de la actorie, un loc restras într-o sală comunistă, unde însă talentul şi entuziasmul multora întâlnea pentru prima oară un public însetat şi lipsit de pretenţii.

Îmblânzirea Scorpiei

Se juca “Joaca de-a teatrul”, era prima oară când urca pe scenă sub rolul scorpiei din segmentul Îmblânzirea scorpiei. Într-un strigător înfiorător îşi făcu apariţia, iar tot decorul din jurul meu îşi pierduse culoarea. Prezenţa ei mă făcea neliniştit, iar ochii ei mă tulburau. Mişcările ei oricât de sălbatice doreau a fi, îmi păreau a fi a unui înger rătăcit. Deodată ochii noştrii se întâlniră, iar Remus, care la vremea aceea era tutorul meu neconvenţional, înţelesese.

După piesă Remus insistă să mergem să o cunoaştem, era foarte uşor şi toată lumea o făcea, însă eu nu puteam da ochii cu fata pe care atunci o consideram zeiţă între muritorii care o venerau în fiecare vineri. Timp de 6 luni nu am pierdut nici o reprezentaţie a ei, spre disperarea lui Remus care mă considera nebun. Îmi plăcea jocul privirilor ce avea loc între noi doi,  din momentul când rostea primul cuvântul până la sfârşitul amar al pieselor de teatru, de multe ori neînţelese de mine.

“Requiem pentru un vis” e piesa ca îmi va rămâne mereu cioplită în minte, prestaţia ei prevestea că în seara aceea ceva special avea să se întâmple. La finalul piesei luminiile se stinseră, când deodată am simţit cum o mână mă conduce prin întunericul lăsat.

Am ajuns într-o încăpere unde lumina de pe stradă pătrundea timid. În lumina aceea palidă părea mai frumoasă ca niciodată şi totuşi tristă.

- Mâine plec, îmi spuse cu vocea slăbită. Te-am privit cum mă priveşti, te-am observat cum te pierzi când ochii noştrii se întâlnesc şi totuşi nu ai îndrăznit un cuvânt să-mi arunci în tot timpul astă. O felicitare, o floare sau măcar un semn ascuns din mulţime să-mi arunci. Cu toate astea, nu-mi pot lua mintea de la privirile tale. Acum e prea târziu, nu ai să mă vezi vreodată!

- Eu … dar nu am rostit mai mult. Am întins mâna şi buzele noastre s-au întâlnit. Era prima oară când eram cu o fată, până atunci cunoscusem doar atingerile libidinoase ale “clienţilor” mei. La 15 ani părinţii mei au căzut victime unei crime oribile, iar de atunci ajunsesem pe străzile reci ale multor oraşe la rând, vânzându-mi trupul pentru un pat. Norocul mi l-a adus pe Remus, care a devenit cel mai bun prieten şi mai târziu tutorul legal.
Gabriela avea 21 de ani, iar experienţa sa a condus noaptea aceea, cu toate că vârsta mea cunoscuse întâmplări pe care fata de la teatru reuşise să le steargă într-o singură noapte.
Dimineaţa venise prea devreme, iar Gabi dormea pe pieptul meu de adolescent. Aveam o bucurie de nedescris şi abia mă puteam abţine să nu o trezesc.

- Peste 4 ore plec la Roma, am încheiat un contract cu un teatru decent de acolo. Dacă ai fi …
- Vin cu tine oriunde pleci! Las totul în urmă, nu-mi pasă de nimic şi nimeni! am tresărit.

Faţa i se ilumină şi am început să ne cunoaştem. Fusese crescută de o mătuşă îndepărtată după ce mama sa murise la naştere, dar spre deosebire de mine făcea parte din dintr-o casă roială, avea titlul de prinţesă de Edinburgh, însă nu-i plăcea să i se spună aşa. Era prinţesa excentrică şi rebelă a familiei Edinburgh. Nu credea în reguli şi în educaţia post comunistă de la noi, vroia să vadă lumea, să experimenteze, să găsească cea mai mare scenă şi să trăiască acolo fiecare piesă de teatru scrisă vreodată. Spritul ei liber o făcea mai frumoasă în ochii mei, iar gândul că aş putea să nu o mai văd părea de neconceput.

În lumina nouă se zăreau acuma câteva trofee/diplome pe pereţii camerei care se umpluse de parfumul ei. De fiecare dată când vorbea despre teatru ochii îi străluceau mai puternic şi chiar dacă sânii îi fluturau liberi prin cameră, nu se putu abţine să-mi arate câteva poze cu prima ei ieşire în luminile teatrului. Era o poza de când avea 8 ani, alături de tatăl său.

Îl lăsasem pe Remus în urmă, care resemnat, îmi promise că într-o zi o să ne întâlnim din nou şi m-a pus să jur că o să scriu în fiecare zi.

La Roma lucrurile nu erau cum ne-am aşteptat. Locuiam într-o debara în sediul teatrului, care era de fapt un cabaret. Visul se transformase în coşmar. Prinţesa muncea acum toată ziua, iar eu încercam să-mi găsesc de lucru, dar nimeni nu vroia să aibă de a face cu un minor.

Pe lângă dansurile umilitoare pe care trebuia să le înghită, mai trebuia să fugă şi de mâinile lacome a clienţilor cabaretului. Noroc cu Remus care ne trimitea regulat bani pentru mâncare, însoţită de multe ori cu scrisori insistente să mă întorc înapoi. Gabi se simţea vinovată pe zi ce trece mai mult, iar într-o zi m-am trezit cu patul gol şi o scrisorică lângă capul meu …

…VA URMA

Stiti cum incep povestile acestea, am o prietena etc. Pai chiar am o prietena cu care ma intelegeam super bine, dar intr-o zi cred (da am zis cred ca nu mai inteleg nimic) ne-am certat din ceva ce mie mi se pare absurd.

Acuma o sa zic varianta mea bineinteles, trebuia sa iesim in oras si ne-am inteles sa merg dupa ea la biblioteca sa mergem in oras la o berica cu prietenii. Cu o ora inainte ea a vrut sa vina la mine si de aici a vrut sa plecam in oras, mentionez ca biblioteca era in drumul spre localul unde urma sa iesim. Am refuzat-o pe motiv ca trebuie sa fac dus si mi’s timid sa ma vada nud. De aici a incep tot. A sunat prietenii ca ea nu mai iasa, nu-mi mai raspunde la telefoane si se uita urat la mine la cursuri.

Ia sa vad aud, cu ce am gresit?

P.S.: curvo poate iti dai cu parerea?

Parcă retrăiam clipele celor de pe Titanic. Imensa construcţie strălucea sub soarele Atlanticului mai sfidător ca niciodată. Pe punte doamnele citeau ultimul număr din Vogue sau se îndreptau spre anorexia bine meritată, comparându-şi siluetele.

Madonna

“Madonna“, vasul pe care ne aflam, făcea parte din ultima generaţie de vase de croazieră. Era un oraş plutitor şi mirositor. Puţea a kitch, a ciobani deveniţi peste noapte magnaţi, a curve devenite doamne sau pur şi simplu a ipocrizie calitatea I . Cluburi, bordele de lux, restaurante, apartamente, salonuri de frumuseţe, toate aliniate la dorinţele celor care învârteau banul.

Două săptămâni trecură de când am părăsit ţara pentru a o satisface pe Miha din toate punctele de vedere. Baluri mascate, cine, poker, jocuri puerile cu implicaţii sexuale, la toate martor. La toate răbdător, sfidător şi fals doar pentru ca Miha să nu aibă nici o satifsfacţie. Aşteptam prea mult să mă întorc înapoi. Să termin ce am început.

Era una din acele zile calme pe mare, linişte plăcută pe punte, prea dimineaţă probabil pentru doamnele epuizate in cluburile vasului. Aici îmi plăcea să pierd timpul alături de singurătatea mea, cu ochii închişi, întins pe punte şi braţele deschise încercând să îmbrăţişez cerul. Să mă conectez cu cerul şi să dispar în infinitatea albastră care-mi dădea speranţă.

... simt cum buzele îmi sunt sărutate

Dintr-o dată simt cum buzele îmi sunt sărutate. Sărut cald, prea cunoscut, şi totuşi străin şi diferit de plăcut. Pentru o clipă las totul deoparte, planurile, chipul diabolic al celei care mi-a devenit dominatrix şi savurez momentul ameţitor, când dintr-odată aud strigătul asurzitor al lui Mihai:

- Remus Constantin Vladislav ! Fă bine lasă-mi bărbatul în pace!

Nu-mi venea să cred, era într-adevăr Remus, concurenţa acerbă a lui Miha când venea vorba de afaceri, dar şi bisexualul labil care reuşea mereu să o înfurieze pe Miha prin cele mai originale moduri. Remus era bărbatul care obţinea ce vroia, bisexual declarat, membru de onoare in Consiliul Naţional de Etica, dar si preşedintele celei mai mari comunităţi LGBT. Titluri care i-au adus scandaluri media ani la rând, doar pentru a dovedi că pentru Remus Vladislav nu există limite. Că moralul nu trebuie pus în legătură cu orientarea sexuală. Era burlacul #1 pentru toate tabloidele si pentru toate gusturile.

- Stai liniştită, că faci riduri şi botox-ul s-a scumpit. Vino Andrei, avem atâtea de povestit!

Mă trase după el în interiorul unui hol imens, având grijă să închidă după el uşa. Am vrut să scot un sunet, dar eram încă înmărmurit, nu din cauza sărutului (nu era prima oară când se întâmpla), ci prezenţa lui Remus trezea întotdeauna sentimente îngropate cu mult timp în urmă.

- Nu mai fii pampălău şi hai odată!, îl smucise Alina nerăbdătoare
- Dar dacă ne prinde dna. Florescu, am pus-o!

Alina îi vârâse limba cu o pofta nemaipomenită, iar Geo se lăsase dus ca şi cuprins de o vrajă invizibilă. Au ajuns în biblioteca. Cei doi intrară sărutânduse sălbatic pierzând câte o haină până la canapeaua din mijlocul încăperii.

- Stai uşor…, parcă implora Geo.

Însă nu primi niciun răpuns. Alina ştia ce face, fusese “meseria” ei de 2 ani de zile la unul din bordelele din provincie. Din prima zi când a intrat în casa Nedelcu, ca şi menajeră, fusese preferata lui Miha. În zilele ploioase, Miha obişnuia să o cheme în bibliotecă unde bârfeau necontenit. Era împotriva principiilor ei de “doamnă”, dar niciodata nu recunoştea că ar fi stat măcar de vorbă cu Alina.

Cei doi ajung pe canapea aproape goi. Alina avea 35 de ani, însă un corp de invidiat chiar şi de fetele de 20 de ani. Era fată de ţigani de “mătase”. Doar câteva urme de vânătăi stricau perfecţiunea pielii, care erau martori ale experienţelor trăite cu bărbaţii plătitori de plăceri ieftine. Sânii bine definiţi, braţele modelate perfect şi mirosul parfumului “împrumutat” de la Miha îl ameţeau pe Geo, care avea să devină bărbat.
Neîndemânatic la început, dar condus de Alina, Geo prinse curaj. Corpurile lor se frecau acum de parcă doreau să devină unul. Novicele se simţea centrul universului, toate lucrurile parcă gravitau acum în jurul lui, iar singurul lucru ce-i putea atrage atenţia, era această zeiţă a plăcerii.
Un gemăt scurt îl speriase pe Geo care instinctual îi pusese mâna la gură şi continuară dansul lor trupesc. Într-o tăcere apăsătoare şi printr-un zâmbet diabolic, Geo devenise bărbat.

- Ce zici de Caraibe?
- Nu, nu şi nu Miha, ţi-am spus nu vreau să plec nicăieri!
- Haide, e un an de căsnicie, doar nu crezi că voi rămâne aici în oraş. Vrei să râdă fetele de mine. În nici un caz, mâine plecăm.
- Nu te mai prefă. Şti bine că mi-e scârbă de tine.
- Iubire, ştiu asta, dar nu-mi dă nimic o mai mare satisfacţie decât să te văd aşa. Eşti bărbatul meu şi joci cum spun eu.

Feţe

Miha părăsise camera. Era unul din acele momente în care vroiam să o lovesc. Dar nu puteam. Pentru Gabi, pentru principiile mele nu o să o fac. O repetam mereu, însă nu ştiam cât o să mai rezist.
Doar planul meu perfect mă făcea să continuu, un plic cel ţineam mereu cu mine.

Era deja ora 19. Întotdeauna inima începea să-mi bată puternic. Eram cuprins de teamă de fiecare dată când suna telefonul. Mă temeam că Miha ar putea fi la celălalt capăt al telefonului şi să spună, “Jocul s-a terminat! A murit.”.
Însă mă calmam instantaneu când îi auzeam vocea. Telefonul sună.

- Alo, spun emoţionat.
- Hey…
- Mă bucur să te aud încă o dată, în timp ce gorilele lui Miha notau fiecare cuvânt.
- Cum a fost astăzi?
- Foarte bine să şti, doar că am auzit că vine o furtună şi avem nişte păsări care încă nu au plecat din cuib. Dar ştiu că totul va fi bine, rosteam emoţionat.
- Înţeleg, să şti că aici vremea devine parcă tot mai rea. Eu zic să te grăbeşti cu păsările acelea.

Iar discuţia continuă timp de cele 55 de minute rămase. Era un joc nebun de care aveam de gând să scap, chiar dacă asta însemna să bat palma cu diavolul.

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.

M-am săturat de tot şi toţi. Vreau doar să te ţin de mână în parc, să te sărut când facem piaţa dimineaţa, să strig în gura mare “Ăsta e iubitul meu, deal with it!!!!”.

Însă ştiu prea bine, e imposibil. Resemnarea asta mă revoltă. Vreau să fac ceva, să schimb lumea, să o întorc cu capul în jos dacă e nevoie numai să …

Citeam scrisoarea pentru a mia oară. De fiecare dată parcă îi simţeam prezenţa. Spiritul aceasta întotdeauna m-a atras. O fire pasională, care izbucnea la cel mai mic detaliu, scandaluri ieftine care îmi amuzau ziua şi mă făceau să simt că trăiesc.

¤

- Tot nu înţeleg de ce trebuie să fac asta, se plângea Geo în timp ce eu visam cu ochii deschişi.
- Ţi-am spus, toate la vremea lor. Deci, mai spune o dată ce ai de făcut.
- Of!! Intru în bancă şi întreb de Dl. Mihăiescu. Spun că vin din partea Dl. Florescu şi vreau să deschid un cont de economii.
- Bun, bun.
- Apoi, îi spun “Se pare că vine o furtună” şi reţin ce-mi răspunde.
- Corect! Nici nu sti cât de important e ceea ce vei face acum.

Geo pleacă vizibil emoţionat spre bancă. Era prima oară când mergea într-o bancă. Se îmbrăcase în costumul cel purtase o singură dată, la nunta surorii sale. De atunci îl păstra ca pe o icoană în camera lui de servici.
Sediul băncii Constantinopol era unul impresionant. Arhitectura în stil gotic impresiona orice trecător şi într-un fel bizar inspira siguranţa banilor sau a oricăror obiecte de valoare ce se aflau în interiorul băncii.

Ajuns înăuntru eşti întâmpinat de un bătrânel în jur de 80 de ani. Era portarul simbolic al băncii, fost erou de război şi tată a 12 băieţi. Sarcina lui era să îndrume clienţii. Nimeni nu ştia mai bine clădirea decât el.

- Bună ziua, rosti politicos şi cu vocea tremurând Geo.
Portarul îl privi scârbit şi mormăi:
- Programare?
- Ştiţi, îl caut pe Dl. Mihăiescu, vin din partea Dl. Florescu şi …
- Nimeni nu intră fără programare, răcni portarul care parcă prinse viaţă la auzul acelor cuvinte.
Geo se pierduse, iar faţa lui îşi schimba culorile precum un semafor. Încercă să spună ceva, dar cuvinte parcă nu vroiau să-i iasă din gură.
- Ce se întamplă aici? se auzi de la unul din etaje.
- Un individ vă caută Dl. Mihăiescu, însă nu are programare.
- Din partea Dl. Florescu! adăugă repede Geo.
- În cazul acesta îl primesc la mine în birou.
- Dar … , raspunse revoltat bătrânul.
- Cât mai repede, subliniase Dl. Mihăiescu.

Biroul era un dezastru. Hârtii peste tot. Reviste, acte, poze, cărţi, casete, totul părea un adevărat haos.

- Am să te rog să-l scuzi pe Gheorghe, e de prea mult timp aici. Cum spuneai că te cheamă?
- Geo. Geo Penescu şi am venit să deschid un cont de economii.
- Am înţeles.

Când toate actele au fost semnate, Geo îşi amintise fraza magică, cum o numea el.
- Se pare că vine o furtună.
- Păsările încă nu au plecat, răspunse cu o privire ageră Dl. Mihăiescu.
Apoi cei doi se salutară politicos, iar Geo mai că nu o luă la fugă pe scările băncii, bucuros că şi-a îndeplinit misiunea.

- Totul e aranjat, vorbi Geo ca un profesionist.
- Ce ţi-a răspuns?
- Păsările încă nu au plecat.
- Ai activat şi Internet Banking?
- Normal.
- Verifică te rog soldul contului.
- De ce, l-am deschis doar de o oră, îţi spun eu, e gol.
- Fă ce-ţi spun.
- Bine.
Pe ecranul laptopului scria negru pe alb în timp ce Geo, cu gura larg deschisă, scăpa mouseul pe jos:

10.000.000 RON

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.

Club Babylon era localul preferat de mai marii societăţii. Prostituate de lux, gigolo, băieţi pentru domnii mai în vârstă, orice fetiş îşi găsea aici satisfacţia. Însă pentru mine era mai mult de atât. Era un loc unde eram considerat “de-al casei”, iar puţinii prieteni care îmi rămăseseră erau aici.

- Nu-mi vine să cred că sunt în Babylon, exclamase Geo în timp ce căsca gura până la podea, privind în stânga şi dreapta.
- Da, acesta e vestitul Babylon şi depravaţii săi.
- Nu te înţeleg Andrei, de ce mereu te plângi, ai viaţa perfectă! Aş da orice să fiu în locul tău!
- Pentru că nu e aşa simplu cum pare dinafară, crede-mă blestem ziua când m-am căsătorit cu Miha.
- Okay, să zicem că nu o iubeşti, nu e cel mai grav lucru ce se poate întâmpla, caută şi tu o fată drăguţă şi te-ai scos!
- HaHaHa de asta îmi place de tine, tot timpul optimist şi plin de viaţă. Cât despre iubirea asta, mai lasă-mă în pace, eram conştient că nu-mi place de Miha, însă am crezut că o să mă învăţ cu ea. Dar în schimb am aflat lucruri oribile despre clanul Nedelcu, iar pe Miha o urăsc mai mult pe zi ce trece.
- Toată lumea vorbeşte, doar şti asta şi …
- Miha e o criminală, am şoptit.

Geo a rămas câteva secunde înmărmurit. Apoi a izbucnit într-un râs isteric.

- Am faţă de fraier? Nu mai vorbi prostii că o să te creadă lumea.
- Nu-mi pasă ce vorbeşte lumea, dar am fost acolo. Sau mai bine zis sunt complice pentru că nu am spus nimănui nimic. Ţii minte că în fiecare seara la ora 7 sunt întotdeauna o oră în birou şi sub nici o formă nimeni nu are voie să mă deranjeze?
- Bineînţeles, ţin bine minte când într-o seara era doar în apropierea uşii, iar Dna. Florescu mă văzuse şi a ţipat să mă îndepărtez de uşă de parcă aş fii mâncat-o.
- Ei, pentru că am fost martor la acea crimă, Miha a crezut că are nevoie de o anumită “garanţie” pentru tăcerea mea, astfel a decis să răpească o persoană foarte dragă mie şi să o ţină ostatic. Dacă aş scoate un cuvânt doar, acea persoană ar fi moartă în 5 minute. Din generozitatea ei am primit o oră zilnic în care putem vorbi la telefon, să mă asigure totul e în regulă. Un lucru nu înţeleg, de ce mă ţine în viaţă când cea mai simplă soluţie e să mă omoare …

Gata să cadă sub masă, Geo era palid ca o statuie de marmură. A trebuit să-i repet de 3 ori să mă creadă după care am comandat fiecare câte o tequila.

- Poate te întrebi cum de m-am riscat să-ţi povestesc toate acestea, răspunsul e foarte simplu: am un plan.

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Un VOT , săru’ mâna!

Geo mă aştepta ca in fiecare dimineaţă la uşă cu un expresso lung exact cum îmi place. Era angajatul nostru de mai bine de 6 luni, şofer şi part-time confidentul meu. Miha nu tolera relaţii personale între angajaţi şi stăpânii casei. Era de părere că e de prost gust şi nu aduce noroc.

Soferaşul, cum îl alinta Alina, menajera, era un băieţandru de 20 de ani care îşi câştigase un renume pentru modul profesionist de a conduce o maşină încă de la o vârstă fragedă. În lungile noastre discuţii, Geo avusese curaj într-o beţie să-mi spună că Miha are un amant, un pictoraş la ţară, dar că în familia Nedelcu astfel de relaţii făceau parte din tradiţia familiei.

Amantul lui Miha avea 21 de ani, cu 20 de ani mai tânăr ca ea, student la Facultatea de Arte şi cu un succes nebun la fete pentru fizicul său de invidiat. Nu mă deranja această relaţie, până la urmă chiar eu fusesem în locul lui acum un an, când la vârsta de 25 de ani mă căsătoream cu o femeie mai mare cu 16 ani.

Am făcut-o împins de anturaj, de nevoia de a intra în rutina normalului, normal dictat de clanuri ipocrite precum familia Nedelcu. Clanul Nedelcu, cum toată lumea spunea, a intrat în lumea bună prin afacerile sale cu petrol în perioada de vârf a războiului din Irak şi a contrabandei cu arme. Bunicul lui Mihai este si astăzi un om temut datorită setei sale nemărginite de bani şi a cruzimii cu care îşi tratează inferiorii. Dl. Ioan Nedelcu era un simplu tăran cu 2 boi în ograda când peste noapte unicul fiu al său devenise multimilionar în dolari, iar el întreţinut.

- Să-i dăm bătaie Geo, la 8 fix trebuie sa fiu în sala de sedinţe.
- Desigur Dl. Florescu!
- Ţi-am mai spus de atâtea ori să-mi spui Andrei când nu e Miha de faţă, mă faci să ma simt bătrân!
- Dar … , mormăii Geo.
- Nici un dar, fuga la maşină!

Drumul de la reşedinţa Nedelcu spre oraş mi-a plăcut întotdeauna. Lacul Vid ţine captiv in fiecare dimineaţă soarele, iar păşunea din stânga era acoperita pe timpul verii de o sumedenie de flori. Pe acest drum am luat multe decizi importante, unele care aveam să le regret.

- Am ajuns Andrei, rosti ruşinat Geo numele meu.
- Foarte bine, ştiam că mă pot baza pe tine! Până la 1 eşti liber, nu am nevoie de tine. Deseară ieşim la bere să sărbătorim!
- Să sărbătorim? Ce anume?
- Cum ce? 7 luni de când lucrezi la noi. Am şi ales localul perfect, dar vorbim mai multe deseară.

¤

- Dna. Nedelcu, Dl. Vasilescu este aici să vă vadă. Să-l trimit înăuntru?
- Da, te rog!

Uşa biroului se deschise timid, trasă de un domn în jur de 40 de ani. Pare intimidat de numeroasele diplome/certificări de pe pereţii biroului executiv din care Miha făcuse un templu pentru propria persoană.

- Dan! A trecut prea mult timp.
- Aşa e Miha, ce bine arăţi după atâta timp!
- Nici tu nu te laşi mai prejos. Am văzut articolul despre tine in Capital, noi doi am fi făcut o partidă pe cinste, râse zgomotos Miha.
- Te rog nu-mi aminti. Eşti femeie măritată! Totuşi nu pot să înţeleg ce a fost în mintea ta când te-ai încurcat cu coate goale ălă.
- Ştiu ce fac, nu-ţi fă griji pentru mine, apoi îl trase de gât, iar buzele celor doi se lipiră pasional.

Precum o fiară Miha aruncase tot ce se afla pe birou şi din 2 mişcări îl puse pe spate pe birou pe Dan. Acesta, ştiind parcă ritualul, îşi întinde mâinile pe sub fusta Dolce & Gabbana şi o ridică peste el. Urmează clipe de extaz în care niciunul dintre ei nu scot un sunet, doar trupurile lor ude încep să se mişte haotic cu un singur scop, plăcere ieftină. După nici 10 minute ritualul ia sfârşit.

Aranjându-şi fusta şifonată, Miha îl conduce pe Dan la uşă nu înainte de a-i şopti ceva la ureche. Moment în care Dl. Vasilescu rămâne palid în faţa uşii precum o stafie.

Ti-a placut? Nu ti-a placut? Da un VOT.

- Nota, va rog!
Cei doi se privesc ca si cum ar fi pentru ultima oara. Banii curg usor pe masa, apoi cei doi se despart.

*

O usa se deschide usor. Cu pasi alesi ma furisez in pat. Spre usurarea mea Miha nu ma simtise.

“Buna dimineata Romania! Astazi cerul e senin si …..”
- Neata iubirea mea!, se aude un glas timid.
- Buna dimineatza, raspund plictisit.
- La ce ora ai venit aseara?
- Nu mai retin …
- Ti-am zis de atatea ori sa renunti la jobul asta, nu te inteleg de ce te incapatanezi sa continui asa, parca o faci sa ma necajesti pe mine.

Vocea ei parea mai mult un zgomot. Vroiam sa scap de ea. Sa fug. Sa las totul in urma, dar poza nenorocita de pe perete imi amintea ca acum un an am spus DA, cuvantul care ma tinea legat de mai bine de un an de o persoana care chiar si astazi imi e straina.

Miha era fata perfecta. Simetria fetei reusea mereu sa ma surprinda. Zambetul ei amintea de perfectiunea intruchipata si totodata ascundea ceva diabolic. Parul ei de o culoare sangerie cerea mereu sa fie mangaiat precum instinctual atingi o jucarie de plus.
Am intalnit-o in acele zile ploioase de toamna. Eram in statia de autobuz fara acoperis cand, precum o naluca, s-a apropiat de mine. Mi-a oferit un loc sub umbrela ei multicolora si fara sa spuna un cuvant si-a varat cartea de vizita in buzunarul meu. Au trecut 3 minute de liniste totala, dupa care am urcat confuz in autobuz.
Mihaela NEDELCU – Medic Psiholog Psihiatru
- Exact de ce aveam nevoie, razand in sinea mea.

Cateva ore mai tarziu primesc un telefon la tipografia unde lucrasem cu 2 ani in urma. Era ea. Se pare ca ma urmarea de saptamani, iar la sfatul unei prietene si-a facut curaj si m-a chemat in oras.

De aici evenimentele au trecut fara sa-mi dau seama. Ne-am cunoscut parintii, am aflat despre neamul Nedelecu si averile sale, iar dupa 5 saptamani de la acea prima intalnire eram in drum spre altar.