Feţe (V)

- Nu mai fii pampălău şi hai odată!, îl smucise Alina nerăbdătoare
- Dar dacă ne prinde dna. Florescu, am pus-o!

Alina îi vârâse limba cu o pofta nemaipomenită, iar Geo se lăsase dus ca şi cuprins de o vrajă invizibilă. Au ajuns în biblioteca. Cei doi intrară sărutânduse sălbatic pierzând câte o haină până la canapeaua din mijlocul încăperii.

- Stai uşor…, parcă implora Geo.

Însă nu primi niciun răpuns. Alina ştia ce face, fusese “meseria” ei de 2 ani de zile la unul din bordelele din provincie. Din prima zi când a intrat în casa Nedelcu, ca şi menajeră, fusese preferata lui Miha. În zilele ploioase, Miha obişnuia să o cheme în bibliotecă unde bârfeau necontenit. Era împotriva principiilor ei de “doamnă”, dar niciodata nu recunoştea că ar fi stat măcar de vorbă cu Alina.

Cei doi ajung pe canapea aproape goi. Alina avea 35 de ani, însă un corp de invidiat chiar şi de fetele de 20 de ani. Era fată de ţigani de “mătase”. Doar câteva urme de vânătăi stricau perfecţiunea pielii, care erau martori ale experienţelor trăite cu bărbaţii plătitori de plăceri ieftine. Sânii bine definiţi, braţele modelate perfect şi mirosul parfumului “împrumutat” de la Miha îl ameţeau pe Geo, care avea să devină bărbat.
Neîndemânatic la început, dar condus de Alina, Geo prinse curaj. Corpurile lor se frecau acum de parcă doreau să devină unul. Novicele se simţea centrul universului, toate lucrurile parcă gravitau acum în jurul lui, iar singurul lucru ce-i putea atrage atenţia, era această zeiţă a plăcerii.
Un gemăt scurt îl speriase pe Geo care instinctual îi pusese mâna la gură şi continuară dansul lor trupesc. Într-o tăcere apăsătoare şi printr-un zâmbet diabolic, Geo devenise bărbat.

- Ce zici de Caraibe?
- Nu, nu şi nu Miha, ţi-am spus nu vreau să plec nicăieri!
- Haide, e un an de căsnicie, doar nu crezi că voi rămâne aici în oraş. Vrei să râdă fetele de mine. În nici un caz, mâine plecăm.
- Nu te mai prefă. Şti bine că mi-e scârbă de tine.
- Iubire, ştiu asta, dar nu-mi dă nimic o mai mare satisfacţie decât să te văd aşa. Eşti bărbatul meu şi joci cum spun eu.

Feţe

Feţe

Miha părăsise camera. Era unul din acele momente în care vroiam să o lovesc. Dar nu puteam. Pentru Gabi, pentru principiile mele nu o să o fac. O repetam mereu, însă nu ştiam cât o să mai rezist.
Doar planul meu perfect mă făcea să continuu, un plic cel ţineam mereu cu mine.

Era deja ora 19. Întotdeauna inima începea să-mi bată puternic. Eram cuprins de teamă de fiecare dată când suna telefonul. Mă temeam că Miha ar putea fi la celălalt capăt al telefonului şi să spună, “Jocul s-a terminat! A murit.”.
Însă mă calmam instantaneu când îi auzeam vocea. Telefonul sună.

- Alo, spun emoţionat.
- Hey…
- Mă bucur să te aud încă o dată, în timp ce gorilele lui Miha notau fiecare cuvânt.
- Cum a fost astăzi?
- Foarte bine să şti, doar că am auzit că vine o furtună şi avem nişte păsări care încă nu au plecat din cuib. Dar ştiu că totul va fi bine, rosteam emoţionat.
- Înţeleg, să şti că aici vremea devine parcă tot mai rea. Eu zic să te grăbeşti cu păsările acelea.

Iar discuţia continuă timp de cele 55 de minute rămase. Era un joc nebun de care aveam de gând să scap, chiar dacă asta însemna să bat palma cu diavolul.

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.

Feţe (II)

Geo mă aştepta ca in fiecare dimineaţă la uşă cu un expresso lung exact cum îmi place. Era angajatul nostru de mai bine de 6 luni, şofer şi part-time confidentul meu. Miha nu tolera relaţii personale între angajaţi şi stăpânii casei. Era de părere că e de prost gust şi nu aduce noroc.

Soferaşul, cum îl alinta Alina, menajera, era un băieţandru de 20 de ani care îşi câştigase un renume pentru modul profesionist de a conduce o maşină încă de la o vârstă fragedă. În lungile noastre discuţii, Geo avusese curaj într-o beţie să-mi spună că Miha are un amant, un pictoraş la ţară, dar că în familia Nedelcu astfel de relaţii făceau parte din tradiţia familiei.

Amantul lui Miha avea 21 de ani, cu 20 de ani mai tânăr ca ea, student la Facultatea de Arte şi cu un succes nebun la fete pentru fizicul său de invidiat. Nu mă deranja această relaţie, până la urmă chiar eu fusesem în locul lui acum un an, când la vârsta de 25 de ani mă căsătoream cu o femeie mai mare cu 16 ani.

Am făcut-o împins de anturaj, de nevoia de a intra în rutina normalului, normal dictat de clanuri ipocrite precum familia Nedelcu. Clanul Nedelcu, cum toată lumea spunea, a intrat în lumea bună prin afacerile sale cu petrol în perioada de vârf a războiului din Irak şi a contrabandei cu arme. Bunicul lui Mihai este si astăzi un om temut datorită setei sale nemărginite de bani şi a cruzimii cu care îşi tratează inferiorii. Dl. Ioan Nedelcu era un simplu tăran cu 2 boi în ograda când peste noapte unicul fiu al său devenise multimilionar în dolari, iar el întreţinut.

- Să-i dăm bătaie Geo, la 8 fix trebuie sa fiu în sala de sedinţe.
- Desigur Dl. Florescu!
- Ţi-am mai spus de atâtea ori să-mi spui Andrei când nu e Miha de faţă, mă faci să ma simt bătrân!
- Dar … , mormăii Geo.
- Nici un dar, fuga la maşină!

Drumul de la reşedinţa Nedelcu spre oraş mi-a plăcut întotdeauna. Lacul Vid ţine captiv in fiecare dimineaţă soarele, iar păşunea din stânga era acoperita pe timpul verii de o sumedenie de flori. Pe acest drum am luat multe decizi importante, unele care aveam să le regret.

- Am ajuns Andrei, rosti ruşinat Geo numele meu.
- Foarte bine, ştiam că mă pot baza pe tine! Până la 1 eşti liber, nu am nevoie de tine. Deseară ieşim la bere să sărbătorim!
- Să sărbătorim? Ce anume?
- Cum ce? 7 luni de când lucrezi la noi. Am şi ales localul perfect, dar vorbim mai multe deseară.

¤

- Dna. Nedelcu, Dl. Vasilescu este aici să vă vadă. Să-l trimit înăuntru?
- Da, te rog!

Uşa biroului se deschise timid, trasă de un domn în jur de 40 de ani. Pare intimidat de numeroasele diplome/certificări de pe pereţii biroului executiv din care Miha făcuse un templu pentru propria persoană.

- Dan! A trecut prea mult timp.
- Aşa e Miha, ce bine arăţi după atâta timp!
- Nici tu nu te laşi mai prejos. Am văzut articolul despre tine in Capital, noi doi am fi făcut o partidă pe cinste, râse zgomotos Miha.
- Te rog nu-mi aminti. Eşti femeie măritată! Totuşi nu pot să înţeleg ce a fost în mintea ta când te-ai încurcat cu coate goale ălă.
- Ştiu ce fac, nu-ţi fă griji pentru mine, apoi îl trase de gât, iar buzele celor doi se lipiră pasional.

Precum o fiară Miha aruncase tot ce se afla pe birou şi din 2 mişcări îl puse pe spate pe birou pe Dan. Acesta, ştiind parcă ritualul, îşi întinde mâinile pe sub fusta Dolce & Gabbana şi o ridică peste el. Urmează clipe de extaz în care niciunul dintre ei nu scot un sunet, doar trupurile lor ude încep să se mişte haotic cu un singur scop, plăcere ieftină. După nici 10 minute ritualul ia sfârşit.

Aranjându-şi fusta şifonată, Miha îl conduce pe Dan la uşă nu înainte de a-i şopti ceva la ureche. Moment în care Dl. Vasilescu rămâne palid în faţa uşii precum o stafie.

Ti-a placut? Nu ti-a placut? Da un VOT.