tomitzel

M-am săturat de tot şi toţi. Vreau doar să te ţin de mână în parc, să te sărut când facem piaţa dimineaţa, să strig în gura mare “Ăsta e iubitul meu, deal with it!!!!”.

Însă ştiu prea bine, e imposibil. Resemnarea asta mă revoltă. Vreau să fac ceva, să schimb lumea, să o întorc cu capul în jos dacă e nevoie numai să …

Citeam scrisoarea pentru a mia oară. De fiecare dată parcă îi simţeam prezenţa. Spiritul aceasta întotdeauna m-a atras. O fire pasională, care izbucnea la cel mai mic detaliu, scandaluri ieftine care îmi amuzau ziua şi mă făceau să simt că trăiesc.

¤

- Tot nu înţeleg de ce trebuie să fac asta, se plângea Geo în timp ce eu visam cu ochii deschişi.
- Ţi-am spus, toate la vremea lor. Deci, mai spune o dată ce ai de făcut.
- Of!! Intru în bancă şi întreb de Dl. Mihăiescu. Spun că vin din partea Dl. Florescu şi vreau să deschid un cont de economii.
- Bun, bun.
- Apoi, îi spun “Se pare că vine o furtună” şi reţin ce-mi răspunde.
- Corect! Nici nu sti cât de important e ceea ce vei face acum.

Geo pleacă vizibil emoţionat spre bancă. Era prima oară când mergea într-o bancă. Se îmbrăcase în costumul cel purtase o singură dată, la nunta surorii sale. De atunci îl păstra ca pe o icoană în camera lui de servici.
Sediul băncii Constantinopol era unul impresionant. Arhitectura în stil gotic impresiona orice trecător şi într-un fel bizar inspira siguranţa banilor sau a oricăror obiecte de valoare ce se aflau în interiorul băncii.

Ajuns înăuntru eşti întâmpinat de un bătrânel în jur de 80 de ani. Era portarul simbolic al băncii, fost erou de război şi tată a 12 băieţi. Sarcina lui era să îndrume clienţii. Nimeni nu ştia mai bine clădirea decât el.

- Bună ziua, rosti politicos şi cu vocea tremurând Geo.
Portarul îl privi scârbit şi mormăi:
- Programare?
- Ştiţi, îl caut pe Dl. Mihăiescu, vin din partea Dl. Florescu şi …
- Nimeni nu intră fără programare, răcni portarul care parcă prinse viaţă la auzul acelor cuvinte.
Geo se pierduse, iar faţa lui îşi schimba culorile precum un semafor. Încercă să spună ceva, dar cuvinte parcă nu vroiau să-i iasă din gură.
- Ce se întamplă aici? se auzi de la unul din etaje.
- Un individ vă caută Dl. Mihăiescu, însă nu are programare.
- Din partea Dl. Florescu! adăugă repede Geo.
- În cazul acesta îl primesc la mine în birou.
- Dar … , raspunse revoltat bătrânul.
- Cât mai repede, subliniase Dl. Mihăiescu.

Biroul era un dezastru. Hârtii peste tot. Reviste, acte, poze, cărţi, casete, totul părea un adevărat haos.

- Am să te rog să-l scuzi pe Gheorghe, e de prea mult timp aici. Cum spuneai că te cheamă?
- Geo. Geo Penescu şi am venit să deschid un cont de economii.
- Am înţeles.

Când toate actele au fost semnate, Geo îşi amintise fraza magică, cum o numea el.
- Se pare că vine o furtună.
- Păsările încă nu au plecat, răspunse cu o privire ageră Dl. Mihăiescu.
Apoi cei doi se salutară politicos, iar Geo mai că nu o luă la fugă pe scările băncii, bucuros că şi-a îndeplinit misiunea.

- Totul e aranjat, vorbi Geo ca un profesionist.
- Ce ţi-a răspuns?
- Păsările încă nu au plecat.
- Ai activat şi Internet Banking?
- Normal.
- Verifică te rog soldul contului.
- De ce, l-am deschis doar de o oră, îţi spun eu, e gol.
- Fă ce-ţi spun.
- Bine.
Pe ecranul laptopului scria negru pe alb în timp ce Geo, cu gura larg deschisă, scăpa mouseul pe jos:

10.000.000 RON

Ai ratat un episod? Nici o problema, le gasesti AICI pe toate!
Voturile merg AICI.