Posted by tomitzel on November 17, 2009 4 comments
Se apropie punctul culminat și toată țara arde să afle noul nostru pseudo-conducător. Nu am fost la vot până acum (pentru președinte) și de abia aștept. Da, sunt naiv, dar vreau să știu că am făcut / încercat și eu ceva, mai mult decât de a mă plânge pe urmă cât de rău o ducem.
Am prins o frântură din ‘marea’ confruntare și parcă mă uitam la Neveste disperate. Povești din telenovele, discuții despre soția moartă, mai lipsea plânsul, apropo, dacă Antonescu se apuca să plângă la faza cu femeia abandonată, ieșea președinte. Dar nu-i stă în caracter de astfel de lucruri josnice și de asta o să-l votez. Probabil va face la fel ca ceilalți, nimic pentru noi, mult mai mult pentru ei. De ce Antonescu? Pentru că e răul cel mai mic cred, are puțin cap și cohones. Poate o combinație reușită între diplomația lui Geoană și cojones a lui Băse.
Astăzi am văzut că avem la noi în cămin secție de votare, deci pot vota în pijamale
Mă aștept la schimbări mari zilele următoare, nu pe plan politic, că acolo va fi la fel. Sunt cuprins zilele astea de o lene și o depresie cum rar mai vezi, da’ sper să-mi treacă repejor că mi s-au adunat atâtea lucruri la facultatea asta de cacao.
În Statele Unite cursa electorală este mai fierbinte ca niciodată. Ca şi vedete ale acestui sezon am avut o femeie (Hillay Clinton) şi un bărbat de culoare (Barack Obama), însă americanii au dovedit că nu sunt încă pregătiţi pentru o femeie.
Astfel, au rămas în cursa pentru preşedenţie Barack Obama şi John McCain. Obama reprezintă noul aer de care are nevoie S.U.A., nu doar al culorii, ci şi al mentalităţii. Barack a reuşit să fie iubit de majoritatea americanilor prin promisiuni modeste şi chiar prin atenţia acordată mediului înconjurător. La celălalt pol se află John McCain care reprezintă tradiţionaliştii, un fel de Iliescu al Americii, dar care încă e înconjurat de aliaţi importanţi.
În goana s-a nebună după scaunul de presedinte, John McCain a difuzat o reclamă anti-Obama în care cel din urmă este comparat cu Britney Spears şi Paris Hilton. Acesta este clipul:
Dacă nu esti atent ai spune că e un clip PENTRU Obama, sunt prezentate imagini de la vizita sa în Germania în faţa a mii de oameni, iar imaginea lui este impecabilă. Într-un fel jignită, Paris Hilton a decis să ia măsuri şi a făcut propria sa parodie asupra reclamei. Clipul este mai jos:
Economia Statelor Unite trebuie să o ducă foarte rău din moment ce şi Paris Hilton a ajuns să dea sfaturi despre extracţiile de petrol.